Sali noi de operații și ATI la Spitalul Județean

Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență Brașov a fost complet renovată, la fel ca și șapte din cele 15 săli de operație de aici. „Până acum, toate gazele şi fluidele medicale, de exemplu oxigenul, veneau dintr-o singură staţie în tot spitalul, ceea ce însemna pierderi pe reţea şi disconfort, chiar disfuncţionalităţi, fiindcă în sălile de operaţie trebuie altă presiune. Se făcea condens, se acumulau germeni, se defectau chiar aparatele de anestezie. Acum, este o staţie separată pentru blocul operator şi pentru ATI, circuitele sunt funcţionale, personalul poate lucra în condiţii mai bune, iar pacienţii au mai mult confort. Cele două spaţii au fost reamenajate, astfel încât să respecte standardele europene în domeniu”, a precizat Marius Neculoiu, managerul Spitalului Judeţean.

La ATI a fost montată o staţie de monitorizare a funcţiilor vitale ale pacienţilor, cu monitoare de ultimă generaţie, iar trei săli de operaţie au şi mese chirurgicale şi lămpi chirurgicale noi, cu leduri. Au mai fost achiziţionate truse completă de endurologie joasă, înaltă şi laparoscopie pentru oncologie urologică, ecograf şi aparat EKG portabil şi truse instrumentar de chirurgie şi trusă instrumentar urologie. Sălile au şi camere de luat vederi, pentru înregistrarea intervenţiilor. Tot la ATI  a fost amenajată o sală de hemodializă, pentru ca pacienţii în stare gravă, care au nevoie şi de această procedură.

Niciun spital de stat sau privat din judeţul Braşov nu poate rezolva cazurile grave, indiferent de patologie, pe care le tratăm noi aici, la Terapie Intensivă, a mai spus Neculoiu.

Valoarea investiţiei pentru lucrări a fost de aproximativ două milioane de lei, la care s-au adăugat peste 1,5 milioane de lei pentru dotarea cu aparatură, fondurile fiind alocate de Ministerul Sănătăţii (97%) şi de Consiliul Judeţean Braşov (3%). „Celelalte săli ale Blocului Operator şi, sperăm, şi restul spitalulului, pe aripa lungă, vor fi renovate abia în cursul anului viitor”, a afirmat managerul unităţii. (Octav Filimon)

 

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply