Vila „secretă“ a RAPPS din Predeal, la vânzare

Chiar dacă se află pe Bulvardul Mihail Săulescu, chiar pe DN 1, imobilul este mascat de privirea trecătorilor, neavând număr sau altă inscripţie.

La vila Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat din Predeal discreţia era garantată. În vilă se puteau caza doar angajaţii Regiei şi apropiaţii acestora, dar mai ales „protocolarii” statului.

Imediat după publicarea listei cu cele 25 de proprietăţi RAPPS care au fost evaluate şi vor fi scoase la licitaţie, vila din staţiune a fost luată în vizor de samsarii imobiliari care s-au gândit deja la o afacere, preţul de pornire anunţat fiind de 240.000 de euro, fără TVA.

Numai că le-a fost cam greu s-o evalueze, fiindcă, faţă de alte obiective ale RAPPS, care au denumirile expuse la vedere, aceasta nu a are nici măcar numărul stradal.

Îngrijitorii casei se ascund

„Vă garantez eu că asta-i vila. Ştiu eu. Acum, în ultimele săptămâni, n-a prea mai fost activitate, n-am mai văzut niciun grup cazat. Probabil, o pregătesc de vânzare”, ne-a asigurat domnul Mihai, îngrijitor la Vila Mia, aflată lângă imobilul RAPPS.

Vila RAPPS din Predeal se află chiar la intrarea în staţiune dinspre Capitală, într-o zonă unde sunt mai multe vile care oferă cazare turiştilor. Am sunat la uşa vilei RAPPS şi după lungi insistenţe ne-a răspuns o doamnă care ne-a spus că se ocupă de întreţinerea imobilului, dar… nu ştie exact ce adresă este acolo. Femeia a negat că este o vilă RAPPS şi a susţinut că imobilul aparţine unui patron. „Eu sunt o simplă angajată, e prorietate privată, n-avem nimic cu Statul şi nu facem cazări“, a spus femeia grăbindu-se să închidă uşa.

Preţuri bune

Cel care va cumpăra casa ar putea face o adevărată afacere, imobilul fiind la distanţă mică de Pârtia Clăbucet, aproximativ 500 de metri, sau ar putea să aibă o casă de vacanţă de invidiat. O casă bătrânească de lângă această vilă, care are doar patru camere şi a fost consturită prin anii ’60, a fost vândută, anul trecut, cu suma de 150.000 de euro.

Imobilul RAPPS a fost renovat după anul 2000, fiind puse geamuri termopan, parchet, dar şi o centrală termică pe gaz. „La o primă vedere a listei RAPPS aş putea spune că preţurile sunt bune, dar nu există suficiente informaţii. Spre exemplu, sunt menţionate suprafeţele terenurilor aferente, dar nu şi suprafaţa casei. Această licitaţie nu pare a fi prea transparentă”, a precizat Radu Zilişteanu, analist imobiliar. Regia nu a menţionat însă, data exactă a licitaţiilor şi nu oferă mai multe amănunte despre immobile, ceea ce ne duce cu gândul că sunt „cu dedicaţie”.

Teren lângă Hotelul Robinson

RAPPS a mai scos la vânzare, tot în Predeal, şi un teren de 2.656 de metri pătraţi, aflat lângă Hotelul Robinson, care a fost evaluat la suma de 438.000 de euro, un preţ considerat cam piperat pe piaţa imobiliară pentru o parcelă aşa de mare. Terenul este poziţionat bine, pe drumul spre Cioplea, între mai multe pensiuni şi hoteluri însă, până acum, a fost folosit doar pe post de fâneaţă.

Andrei Dinu

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply