Dragă mogulule,

de Alexandru Ghiza

Ca orice politician român, reales în funcții înalte, mandat de mandat, în ultimii 20 de ani, știi bine că afacerile pe picior mare se fac cu statul. Însă tu, ca o persoană cultivată și cu gusturi ce ești, cauți să atingi idealuri mult mai înalte. Așa că bisnisurile tale „de suflet” – cum îți place să le spui – sunt cele din mass-media.

Ai și tu, acolo, câteva televiziuni, radiouri și, chiar, un ziar. Iar pentru că te zbați în amărâta asta de provincie, unde adevăratele valori sunt rar apreciate, ți-ai botezat creația pompos „trust de presă”  și ai împănat-o cu o sumedenie de pupincuriști. E teribil de reconfortant să știi că ești lăudat oricând, oricum și în orice fel cu putință. „Oamenii tăi”, ale căror buze se înghesuie zi de zi pe ilustrele tale fese, nu numai că îți ridică osanale la fiecare jurnal de știrii, dar și îți îndeplinesc ordinele – indiferent cât de idioate sunt – fără crâcnire.

Cât de plăcut trebuie să fie ca, în fiecare dimineață, să te sune atâția adulatori care să-ți toarne, unii despre alții, tot felul de dedesubturi, pe care tu, ca un Dumnezeu al lor, să le știi tot timpul! Cine nu te iubește destul? Care nu ți-a servit interesele cu maximă abnegație? Unde sunt vinovații pentru fel de fel de nereguli, indiferent cât de puțin importante sunt? Răspunsurile la toate aceste întrebări, oricât de fals ar suna, sunt ca un balsam sufletesc pentru un mogul atotștiutor așa cum ești tu.

Urechile tale sunt asemeni mitologicului corn al abundenței, întors pe dos. În ele intră, ca în niște pâlnii nesățioase, fel de fel de lucruri. Însă cel mai plăcut lucru pentru auzul tău este exclamația „Da, sefu’!”. Oricare dintre angajații tăi este pregătit să spună asta, chiar dacă „sarcina” care i s-a trasat e atât de ineptă, încât punerea ei în practică seamănă cu munca în cele­bra fabrică de tuns ouă.

Ei bine, dragă mogulule, există totuși un lucru pe care nu ai reușit să-l controlezi. Pentru majoritatea supușilor tăi, știrile pe care le comanzi sunt foarte greu de pus în practică. Iar dilema între a-și pierde total credibilitatea în fața celor îl ascultă, îl vizionează sau îl citesc și a-și mulțumi patronul, este foarte dificil, ba chiar imposibil, de rezolvat. De aceea, exclamația aceea care îți mângâie atât de plăcut auzul, are un final spus de obicei în gând și doar rareori în șoaptă: „Da, șeFu’… (aici e o parte care nu poate fi reprodusă pe hârtie) mă-tii!”.

Bănuiesc că de acum încolo o să ciulești mai bine urechile și – sfatul meu – o să-i privești mai adânc în ochi pe zeloșii tăi subordonați. Nu de alta, dar este foarte puțin până la alegeri, când ne vei cere din nou să te votăm. Poți fi convins că, după ani de zile în care ai fost lăudat zi de zi, de dimineață până seara, noi, alegătorii, vom striga: „Da, șeFu’!”.

Te rog, nu mă întreba ce gândesc!

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

One thought on “Dragă mogulule,

  • Mar 6, 2012 at 9:48 am
    Permalink

    Din pacate, sunt prea putini cei care se mai gandesc la credibilitate, obiectivitate, corectitudine, echilibru.
    Un articol foarte bine scris, pana si un bebe l-ar putea intelege, daca l-ar duce capul si l-ar lasa pupincuristii sa vada ce univers gaunos a construit.

    Reply

Leave a Reply