Proprietățile din Transilvania nu sunt pentru cei cu inima slabă

Până și jurnaliștii britanici „au mirosit“ speculațiile imobiliare care se fac în țara noastră. Într-un articol apărut în Financial Times, jurnaliștii atrag atenția că proprietățile din Transilvania „nu sunt pentru cei cu inima slabă“.

Preţul caselor din satele din Transilvania, conform analizei celor de la Financial Times, a crescut exagerat după anul 1990, atingând apogeul în 2009. După această dată, a urmat o scădere bruscă cu 30%. Cu toate astea, cererea pentru casele din satele Transilvaniei este mică, iar preţurile de aici evoluează într-un ritm aparte.

„În satele săseşti din Transilvania, vechi de peste 800 de ani, se găsesc de cumpărat o mulţime de proprietăţi ieftine. Este o afacere bună dacă reuşeşti să faci faţă practicilor netransparente şi costurilor ascunse“, astfel descriu jurnaliştii britanici situaţia imobilelor din zona Transilvaniei.

Problemele apar când începi să faci demersurile pentru a cumpăra respectivele proprietăţi. Piaţa este lipsită de transparenţă, mai ales la nivelul satelor, unde conceptul de agent imobiliar profesionist este, potrivit avocatului Bogdan Burghelea din Sighişoara, “inexistent”.

“Potenţialii cumpărători ar trebui să găsească un localnic de încredere pentru a găsi o proprietate şi pentru a le arăta împrejurimile”, a explicat avocatul pentru Evenimentul Zilei.

Timpul necesar şi cheltuielile aferente obţinerii permiselor necesare pentru lucrările de restaurare sunt adesea ignorate în primă instant de către cumpărătorii străini. Doar acestea ajung undeva la 5.000 de euro, plus alte taxe, onorariile notarilor şi costuri neprevăzute ce mai apar inevitabil.

Concluzia celor de la Financial Times este una tristă pentru noi: achiziţionarea unei case în satele din România nu este pentru cei slabi de inimă deoarece implică o serie de responsabilităţi, unori inutile. “Dacă sunteţi suficient de motivaţi şi treceţi peste aceste dificultăţi, veţi pune mâna pe o bucată de paradis”, încheie jurnaliştii britanici.

 

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply