Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

FABC vrea să elimine anomaliile din pachetul bazal de servicii medicale

Ministerul Sănătăţii va aplica, de la jumătatea lunii aprilie, în baza raportului realizat de către specialiştii institutului britanic NICE (National Institute for Health and Clinical Excellence), primele măsuri de revizuire a pachetului bazal de servicii medicale, fără ca respectivele măsuri să fi fost dezbătute cu părţile interesate.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), condusă de braşoveanul Cezar Irimia (foto), a solicitat Ministerului Sănătăţii să discute cu pacienţii aceste măsuri, mai ales că au fost descoperite noi anomalii.

Mai mult sprijin pentru bolnavii de cancer

În Marea Britanie s-a constituit un fond special pentru plata tratamentului persoanelor cu cancer, care acoperă medicamentele ce nu sunt cost-eficiente. În ţările UE, plata acestora e rambursată de stat. În acest context, FABC solicită ca şi pacienţii din România să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi pacienţi din UE, inclusiv în privinţa medicaţiilor inovatoare.

Exporturi în detrimentul pacienţilor

Reprezentanţii FABC sunt de părere că interesul primar al ministerului nu este de a evalua bugetul alocat sănătăţii, în sensul aderării acestuia la nevoile pacienţilor, ci de a tăia din puţinul existent. Irimia spune că, oricum, preţurile practicate în domeniul farmaceutic în România sunt printre cele mai mici din UE, fapt ce favorizează exporturile paralele de medicamente în detrimentul pacienţilor.

„În absenţa unui mecanism legislativ care să împiedice acest fenomen, reducerile suplimentare de preturi îl vor agrava, consecinţele fiind absenţa medicamentelor de pe piaţă sau chiar retragerea lor de către producători”, a precizat Cezar Irimia.

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...