Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Lucrările la nodul rutier de la Săcele ar putea începe anul acesta

La intrarea în Braşov dinspre Săcele se formează, întotdeauna, ambuteiaje

Întreaga zonă de la Pasajul Dârste va fi resistematizată. Bretelele de acces spre podurile care intră dinspre Bucureşti spre Braşov şi spre ocolitoarea municipiului nostru vor fi lărgite, astfel încât accesul dinspre Săcele să nu mai fie îngreunat şi să se reducă timpii de aşteptare. „Lucrările presupun şi intervenţii în zonele adiacente traseului drumului. Acum, autorităţile locale din Săcele vor trebui să negocieze strămutarea unei gospodării din această zonă”, a declarat primarul George Scripcaru. Lucrările la acest obiectiv ar putea începe în cursul acestui an. Finanţarea ar putea fi asigurată atât de la bugetele locale ale celor două municipii, cât şi de la bugetul de stat.

Acces direct pri nsens giratoriu

Dacă se va construi nodul rutier, autovehiculele vor putea intra din ocolitoarea Săcele către varianta similară a Braşovului şi invers, cu bandă dedicată şi fără a mai fi necesară cedarea trecerii în diferite intersecţii.

Dinspre Calea Bucureşti către Săcele, accesul se va face pe două benzi, în loc de una ca în prezent. De asemenea, la intersecţia dintre ocolitoarea Braşovului şi cea a oraşului Săcele va fi realizat un sens giratoriu. Amenajarea noii intersecţii va include şi piste pentru biciclişti.

(Olimpiu Filip)

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...