Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Drumul Naţional cu cele mai „bătrâne” gropi

Chiar dacă are oimportanţă turistică mare şi util şi celor ce doresc evitarea aglomeraţiei de pe DN1, DN 73 arată jalnic. Este plin de gropi, betonul din care au fost construite anumite porţiuni e fisurat, are marginea distrusă, iar podurile stau să cadă.

Şoseaua care leagă Braşovul de Câmpulung şi Piteşti, cu o lungime de 103 kilometri, are toate şansele să rămână plină de gropi şi în 2012, informează romanialibera.ro. Drumul Naţional 73 nu a mai fost reparat de cel puţin zece ani. Prima tentativă de reparaţie a avut loc în 2002, când a fost semnat un contract în valoare de 10 milioane de euro cu firma Italstrade pentru repararea drumului. După repararea unei mici porţiuni situate spre judeţul Braşov, contractul a fost reziliat.

„În ultimii ani (…) am sesizat toate autorităţile statului cu privire la starea de degradare avansată a DN73. Nu suntem afectaţi numai noi, muscelenii, care suntem nevoiţi să parcurgem acest drum în stare avansată de degradare, ci şi turiştii care vizitează un bazin turistic imens: lacul de acumulare Râuşor, Pecineagu, Cheile Dâmboviţei şi Cheile Dâmbovicioarei, peşteri, Masivul Iezer-Păpuşa şi Piatra Craiului. DN73 este parcurs şi de transportatori, fiind o cale rutieră directă de legătură între Muntenia şi Transilvania, Moldova”, încercau locuitorii din Câmpulung Muscel să sensibilizeze Guvernul într-o petiţie adresată în 2010 şefului de atunci al acestuia, Emil Boc.

Accidente şi maşini „pe butuci”

Zeci de accidente şi distrugeri de autoturisme au loc anual din cauza stării proaste a drumului. Aproximativ 30 de autoturisme au ieşit cu anvelopele şi jantele distruse după ce au dat noaptea într-o groapă în vecinătatea localităţii Mărăcineni.

Pentru începerea lucrărilor CNADNR a prevăzut în bugetul pe 2012 o sumă mică, dar necesară, de 15 milioane de lei. Niculae Cismaru, şeful direcţiei regionale Bucureşti a CNADNR speră că lucrările vor porni totuşi la începutul verii după rectificarea bugetară în urma căreia este posibil ca CNADNR să primească banii necesari de la Guvern.

Până atunci, regionala Bucu­reşti va cumpăra de pe Bursa de Mărfuri asfalt, va închiria utilajele necesare pentru a repara zona km1-km 8 de la ieşirea din Piteşti, mai puţin primul kilometru aflat în administrarea municipalităţii argeşene.

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...