PNL se jură că l-a racolat şi pe Marian Rasaliu. Senatorul infirmă zvonul

Odată cu vicepreşedintele Senatului, Petru Filip, era aşteptat să plece din PDL şi Marian Rasaliu. Sau cel puţin liberalii îl aşteptau în rândurile lor, unde acesta, deocamdată, nu a ajuns.

Senatorul liberal Puiu Haşotti a declarat că între senatorul PDL şi conducerea liberală au avut loc discuţii, după cum informează evz.ro. “A avut discuţii cu el domnul Căncescu, preşedintele PNL Braşov, am avut eu, în calitate de lider de grup şi dl preşedinte Crin Antonescu. Tuturora ne-a spus că astăzi îşi va anunţa înscrierea în PNL”, a spus Haşotti. “Îmi pare rău dacă infirmă discuţiile pe care le-a avut cu noi. A avut discuţii foarte clare, foarte ferme”.

 „Să vină la muncă în Parlament“

Într-adevăr, Rasaliu, a negat, printr-un comunicat de presă, că ar avea de gând să plece din PDL. “Nici nu am plecat şi nici nu am aderat la un alt partid politic, aşa cum încearcă să dezinformeze unii reprezentanţi ai USL, “disperaţi” după pseudo-majorităţi parlamentare”, scrie Rasaliu, care invită USL ca, “în loc să lanseze astfel de speculaţii, să vină la muncă în Parlament”.

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.