Viceprimarul Braşovului Adrian Gabor, în lupta pentru un post de consilier judeţean

Una dintre „surprizele“ de pe lista propusă de către PDL pentru funcţia de consilier judeţean o reprezintă numele viceprimarului Braşovului Adrian Gabor.
Acesta va candida pe poziţia a doua, atât pentru funcţia de consilier local, cât şi pentru funcţia de consilier judeţean. Mihai Veştea, actualul lider al consilierilor judeţeani PDL, a explicat că şefii partidului au luat această decizie, pentru o mai bună cooperare în viitorul mandat între Primăria şi Consiliul Judeţean Braşov. „De mai mulţi ani, în problemele abordate în plenul CJ Braşov, municipiul Braşov dispărea, de parcă nici nu făcea parte din judeţ. Am considerat că trebuie un om care să cunoască problemele municipiului şi care să se implice. Trebuie să discutăm de judeţ ca un întreg, iar toate programele de dezvoltare ale judeţului să fie corelate“, a precizat Veştea.

La rândul său, Adrian Gabor este de părere că în ultimii şapte ani nu a existat nici un fel de colaborare între cele două instituţii, „Unul dintre obiectivele mele este să demarăm cât mai multe proiecte comune. Acest parteneriat dintre Primărie şi Consiliul Judeţean nu poate fi decât benefic. Până acum, CJ nu a răspuns la nici un program de atragere de fonduri eruopene, care ar fi dus la o dezvoltare a judeţului“, a susţinut viceprimarul.

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.