Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Amenajarea Lacului Noua se va finalize pe 1 iunie

Spaţiile verzi din jurul lacului au fost refăcue. Foto: Adevărul

Parcul de lângă lacul Noua va fi inaugurat chiar de Ziua Copilului. pe 1 iunie, de Ziua Copilului. În zonă au fost reabilitate zonele verzi, au fost toaletaţi copacii şi s-au refăcut vechile alei şi s-a procedat la înlocuirea mobilierului urban, cu o finanţare nerambursabilă în valoare de 1,85 milioane lei, provenind din Fondul de Mediu..

De asemenea, a fost amenajat un loc de joacă pentru copii. În completarea finanţării acestui proiect, Primăria Braşov a alocat de la bugetul local bani pentru lucrări de curăţare şi reamenajare a lacului. Acesta a fost secat, vegetaţia acvatică a fost curăţată, au fost montate echipamente care să împiedice creşterea excesivă a algelor, lăsând însă descoperite izvoarele naturale care asigură alimentarea lacului.
Până la data inaugurării, lacul va fi populat cu peşte (crap, caras şi fitofag), câte 700 kilograme din fiecare specie. Pe lac vor fi montate şi două fântâni arteziene plutitoare, amplasate astfel: una în dreptul intrării din strada Lacurilor, iar cealaltă în dreptul debarcaderului.
„Lacul a fost lăsat să se umple natural, din izvoarele pe care le are. A durat aproximativ  cinci săptămâni, de la începutul lunii aprilie. În paralel s-au desfăşurat lucrările de reamenajare a parcului. Suntem în faza de finalizare şi îl vom da în folosinţă la 1 iunie”, a precizat primarul George Scripcaru.

Autor: Olimpiu Filip

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...