Festival de dans, teatru și muzică în Piața Unirii

Piața Unirii va găzdui în weekend un festival de muzică și dans, primul care se organizează aici, după ce piațeta din Schei a fost reabilitată.

Vineri, în prima zi a festivalului, pe scenă vor performa școlile de dans din Brașov, ansambluri coregrafice, trupe de dans și corpuri de balet. Nu vor lipsi nici trupele de breakdance, iar organizatorii au pregătit și un flash mob surpriză.  Seara de vineri se va închide cu un recital al Andreei Bănică.

Sâmbătă, pe 26 mai, încă din zorii zilei, Piața Unirii va fi animată de copii. Teatru de păpuși, clovni, face-painting, baloane colorate și multe dulciuri pentru ca cei mici să se poată bucura de sărbătoare. Apoi, pe parcursul zilei, școlile și liceele din Brașov își prezintă trupele de teatru în cadrul unui concurs de valori. Ca și în ziua dedicată dansului, un juriu va evalua performațele de pe scenă, iar seara vor fi acordate premii.

În partea a doua a zilei vor urca pe scenă trupe de teatru profesionist. Seara se va încheia cu un show de stand-up comedy, cu Sorin de la Brigada 2 pe 3.

Duminică, pe scena din Piața Unirii vor urca ansambluri folclorice și artiști de muzică populară. Toată ziua este dedicată tradiției românești și în mod special tradiției scheiului. La sărbătoarea de duminică se vor putea admira costume tradiționale ale Junilor Brașovului și se vor dansa tradiționalele hore.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply