Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Consiliul Judeţean repară 80 de metri de drum cu… 1,4 milioane de lei noi

O sumă de-a dreptul hilară, dacă ne gândim că practic este vorba de câţiva paşi dintr-un drum judeţean care face legătura între comuna Buneşti şi satul Viscri. Contractul prin care preşedintele CJ Aristotel Căncescu dă acest „tun” pe final de mandat a fost prezentat într-o conferinţă de presă de către prim-vicerpeşedintele PDL Braşov, Nicolae Vlad Popa, care a vrut astfel să tragă un semnal de alarmă cu privire la „afacerile“ care se defăşoară chiar şi pe ultima sută de metri înainte de alegeri, la CJ Braşov. Contractul a fost atribuit fără un anunţ de participare prealabil, iar, după cum reiese din respectivul document, viza „o situaţie de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă“.

Lucrarea de reparare a DJ 104 L, pe lungimea de-a dreptul fantastică de 80 de metri, a fost atribuită ca printr-o coincidenţă  tocmai firmei Viacor Engineering SRL, care este administrată de către Răzvan Bâgiu, un prieten apropiat al preşedintelui Aristotel Căncescu, care a reparat mai multe drumuri judeţene din Braşov pe bani frumoşi.


Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...