Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Localnicii din Moeciu vor merge din nou la vot, pe 24 iunie

Biroul Electoral Central a decis să organizeze un nou scrutin, peste două săptămâni, în comuna Moeciu, după ce în urma contestaţiilor depuse şi a renumărării voturilor fusese declarat câştigător primarul în funcţie Nicolae Clinciu (PSD), la o diferenţă de doar 2 voturi de contracandidatul său, Mircea Manea (PNL), care obţinuse 946 de voturi.

În cursul zilei de ieri, reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean Braşov au precizat că în cazul Moeciu, unde diferenţa foarte mică dintre cei doi candidaţi a aprins spiritele între PSD şi PNL, decizia de anulare a scrutinului aparţine BEC. Preşedintele PNL Braşov, Aristotel Căncescu, solicitase anularea alegerilor din Circumscripţia Electorală nr. 37 Moeciu. Conform datelor deţinute de BEJ, numărul total al voturilor valabil exprimate la Moeciu a fost de 2.885.

Liberalul Manea Ioniţă Mircea susţine că diferenţa între el Clinciu ar fi fost de trei voturi: „În seara alegerilor, trei buletine de vot mi-au fost anulate de preşedintele circumscripţiei electorale locale, după ce, iniţial, fuseseră validate de preşedintele secţiei. Pe cele trei buletine nu se înţelegea inscripţia “VOTAT 2012” de pe ştampilă, pentru că aceasta a avut prea mult tuş, astfel că în patrulaterul în care era trecut numele meu erau doar nişte pete. Unul dintre buletinele de vot a fost validat ulterior, dar scorul între mine şi domnul Clinciu a fost de 946 la 948, rămânând o diferenţă de două voturi”. Manea  mai spune că a solicitat Biroului Electoral de Circumscripţie din Moieciu să îi valideze voturile, după care a depus o sesizare la Biroul Electoral Judeţean Braşov, care a trimis cauza la BEC.

Campanie murdară între colegi USL

El a precizat că, deşi face parte alături de Clinciu din partide membre USL, „în campania electorală nu s-a mai ţinut cont de acest lucru, iar domnul Clinciu a făcut o campanie murdară. Acum, s-ar fi ajuns şi să îmi fure postul de primar”.

La rândul său, Niculae Clinciu a susţinut că va ataca şi el decizia de reluare a alegerilor: „Mie mi-au fost anulate zeci de voturi, fiindcă au existat tot felul de influenţe de la persoane de la judeţ. În condiţii normale aş fi câştigat la o diferenţă de câteva zeci de voturi. Toată procedura electorală a fost făcută în favoarea lui Manea. Nu înţeleg cum poţi declara câştigător un primar, iar apoi, pe baza unor vorbe şi pentru că aşa vrea cineva, să se schimbe roata şi să fie anulat scrutinul? Aici este vorba că am fost furat!“.

Niţă, furios pe Căncescu

Preşedintele social-democraţilor braşoveni, Constantin Niţă, a declarat că „toată această poveste este una cusută cu aţă albă şi o mare porcărie. Alegerile la Moieciu au fost câştigate şi validate în favoarea reprezentantului PSD! Decizia de la Biroul Electoral Central a fost influenţată de către indivizi delegaţi acolo de un anume partid, care au acţionat la comanda unor persoane al căror nume (nomina odiosa – n.r.) nu doresc să îl dau acum. Această decizie este absurdă şi nu are nimic de-a face cu legea!”.

Potrivit legii, dacă BEC decide anularea alegerilor dintr-o circumscripţie electorală, în cazul în care constată, pe baza probelor administrate, că votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripţia electorală respectivă, Biroul va dispune repetarea scrutinului în termen de cel mult două săptămâni de la constatarea fraudei.

Noile alegeri au loc în aceleaşi condiţii, folosindu-se aceleaşi liste electorale şi aceleaşi liste de candidaţi şi candidaturi independente, cu excepţia cazurilor în care s-a dispus de către birou anularea unei liste de candidaţi sau a unor propuneri de candidaturi independente, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea fraudei care a determinat anularea alegerilor.

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...