Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Braşovenii au fost mai harnici la plata dărilor. Încasări de peste 100 de milioane de lei

În primele şase luni ale anului 2012, Direcţia Fiscală Braşov a încasat de la contribuabili – persoane fizice şi persoane juridice – impozite pe clădiri, terenuri şi autoturisme în valoare de 101,505 milioane de lei, cu 2,457 milioane de lei mai mult, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Până la 30 iunie 2012, persoanele fizice au achitat impozite pe clădiri în valoare de 14,787 milioane de lei, cu 502.000 de lei mai mult.
De asemenea, persoanele fizice au achitat impozite pe terenuri în valoare de 2,117 milioane de lei, cu 52.000 de lei mai mult. În fine, datele Direcţiei Fiscale Braşov mai arată că, în perioada analizată, persoanele fizice au achitat impozite pe autoturisme în valoare de 7,286 milioane de lei, cu 304.000 de lei mai mult, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost încasaţi 6,982 milioane de lei.

Încasările pentru auto, mai slabe

Pe de altă parte, datele Direcţiei Fiscale Braşov consemnează faptul că, în primele şase luni ale anului 2012, încasările din impozite pe clădiri şi terenuri ale persoanelor juridice au crescut, iar cele din impozite auto au scăzut, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Astfel, persoanele juridice au achitat, până la 30 iunie 2012, impozite pe clădiri în valoare de 34,396 milioane de lei, cu 431.000 de lei mai mult. Persoanele juridice au achitat impozite pe terenuri în valoare de 3,123 milioane de lei, cu 172.000 de lei mai mult, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011, când au fost încasaţi 2,951 milioane de lei. Din păcate, singurul tip de impozit care a înregistrat încasări mai mici, comparativ cu anul trecut, a fost cel auto. Persoanele juridice au achitat, în primele şase luni ale anului, impozite auto în valoare de 4,965 milioane de lei, cu 399.000 de lei mai puţin, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Autor: Olimpiu Filip

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...