Fostul primar din Ticuş, acuzat de furtul unor documente oficiale şi posesie ilegală de arme

Fostul primar al localităţii braşovene Ticuş, Ioan Sima, se află în atenţia anchetatorilor, fiind acuzat de trei infracţiuni: furt calificat, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. El a fost dus luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea, pentru audieri.

Cercetările faţă de suspect au început în urma unei sesizări potrivit căreia din Primăria Ticuş, în fruntea căreia s-a aflat până luna trecută Ioan Sima, în vârstă de 54 de ani, au dispărut mai multe documente. Vineri, poliţiştii Secţiei 6 Hoghiz au continuat verificările în acest dosar penal şi au efectuat o percheziţie la domiciliul său, în baza autorizaţiei emise de Judecătoria Rupea.

„Cu această ocazie, poliţiştii au identificat înscrisuri şi documente aparţinând instituţiei unde a lucrat suspectul, până în luna iunie, precum şi un pistol pentru care acesta nu deţine permis de port armă. S-au ridicat înscrisurile, documentele şi pistolul găsit, iar suspectul a fost condus azi (ieri – n.r.) la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea, pentru audieri, sub aspectul  săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul-şef Liviu Naghi.

Prim-procurorul Gheorghe Achim, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea, instituţie sub coordonarea căreia sunt efectuate cercetările, a confirmat acţiunea: „În 6 iulie s-a început urmărirea penală faţă de inculpat. În urma anchetei s-a constatat că pe parcursul lunii iunie, acesta a sustras mai multe documente şi dosare, precum şi trei ştampile cu amprenta Primăriei Ticuş. Ca urmare, în 6 iulie s-a efectuat percheziţia domiciliară, ocazie cu care au fost găsite documente ce aparţin Primăriei Ticuş, precum şi un pistol cu gaze, pentru care nu a prezentat acte doveditoare de deţinere”.

Cercetările continuă cu suspectul în stare de libertate. Ioan Sima a pierdut funcţia de primar în urma alegerilor locale din 10 iunie, când a fost ales pe această funcţie contracandidatul său, Emil Şchiopea.

 

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply