Autoliv are profit, vrea să se extindă şi să mai angajeze 4.000 de muncitori

Producătorul suedez este prezent pe piaţa locală încă din anul 1997 şi are cinci fabrici situate în oraşele Braşov, Lugoj, Timişoara şi Sfântu Gheorghe şi a încheiat anul 2011 cu un profit brut de 193 de milioane de lei (peste 42 de milioane de euro), în timp ce afacerile au urcat cu 18%, la peste 1,9 miliarde de lei. Ionel Fierbinţeanu, directorul general al Autoliv România, citat de bzb.ro a anunţat că firma intenţionează în acest an să ajungă la 4.000 de angajaţi, cu 900 mai mult decât la finele anului trecut. Acesta a precizat că mizează pe o creştere a afacerilor de 22%, după ce anul trecut afacerile au urcat cu 18%, la peste 1,9 miliarde de lei.

Extindere pe 35.000 de metri pătraţi

Nu în ultimul rând, compania care dezvoltă şi testează centuri de siguranţă şi sisteme electronice de siguranţă are în plan construcţia a 7.000 de metri pătraţi de hale dedicate producţiei şi alte 2.500 de metri pătraţi de laboratoare şi spaţii de cercetare, pe terenul de 35.000 de metri pătraţi pe care l-a achiziţionat. Fierbinţeanu a declarat că angajările pentru noua facilitate de producţie vor începe cel mai probabil în luna septembrie, atunci când halele vor fi deja construite. Compania va angaja încă 500 de persoane pe partea de producţie şi 100 de ingineri care să se ocupe de partea de cercetare-dezvoltare.

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.