Autorităţile locale au mii de procese pe rol. Unele se tărăgănează de la un an la altul

3.068 de procese sunt pe rolul instanţelor, în care parte este şi Primăria Braşov, unele dintre acestea judecându-se de aproape un deceniu. Predomină dosarele care au ca obiect aplicarea legilor fondului funciar, revendicări în baza Legii nr. 10/2001 privind retrocedarea imobilelor naţionalizate abuziv, acţiuni în instanţă pe Legea nr. 50/1991 privind disciplina în construcţii, rectificări de carte funciară, anularea proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor, ieşiri din indiviziune, revendicări imobiliare, acordarea de drepturi băneşti de către unităţile de învăţământ sau acordarea de despăgubiri pentru autoturismele avariate pe drumurile publice.

Procese preluate de avocaţi

Numai anul acesta au fost înregistrate 225 de noi dosare. „Peste 50% dintre procese sunt preluate de cabinetele de avocatură colaboratoare, fiind câştigate de Primărie până în prezent 65% dintre aceste litigii. Onorariile cabinetelor de avocatură sunt stabilite în funcţie de gradul de dificultate al dosarului. În cazul speţelor câştigate pentru care reclamanţilor li se impune plata cheltuielilor de judecată, sumele aferente sunt încasate la bugetul municipalităţii”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, citat de mytex.ro.

Şi la Prefectura Braşov abundă litigiile prin care cetăţenii cer anularea plăţii sau restituirea taxei de primă înmatriculare. Până acum, reprezentantul Guvernului în teritoriu are înregistrate 1.224 de dosare, toate având ca obiect taxa de primă înmatriculare. În unele se cere anularea achitării acesteia, iar în altele se solicită restituirea sumelor plătite, plus cheltuielile de judecată. În majoritatea cazurilor, reclamanţii au câştig de cauză.

Comments

comments

2 thoughts on “Autorităţile locale au mii de procese pe rol. Unele se tărăgănează de la un an la altul

  • Aug 7, 2012 at 9:47 am
    Permalink

    Spre stiinta noilor viceprimari:
    La Serviciul Administrare Patrimoniu, primarul ales a numit ilegal printr-o Dispozitie de Primar (aprox. din anul 2008), pe Chitac Georgeta, ce are ca pregatire profedionala Liceul de stiinte ale naturii.
    Poate fi asimilata cu “Elena Udrea” a Brasovului.
    Acest personaj perfid nu are nici o calitate, in afara de “periat” si denigrat pe cei care cunosc meserie.
    Datorita incompetentei celei de mai sus, Primaria Brasov inregistreaza mereu litigii, procese, pe Legea fondului funciar, Legea 10/2001 s.a.
    In baza “prostiei” acestei d-re, avocatii Primariei au castigat sume imense.
    Se cunosc aceste lucruri in interiorul Primariei, dar nimeni nu are curajul s-o clinteasca din loc!
    Prioritar in Primaria Brasov, a fost satisfacerea numai a acelor “clienti” care cumparau ilegal terenuri afectate de domeniul public (strazi, gradina zoologica, parcari, etc.), iar ulterior li se aprobau schimbul de teren de catre Consiliul Local. Lista e lunga si f.f. interesanta…

    Reply
  • Aug 8, 2012 at 11:22 pm
    Permalink

    aloo! alghi..ce e cu fantezia asta? cati juristi are primaria? nu se spune…cate procese revin pe cap de adormita sustinuta de clanul de interese a lui georgica? hai sa nu plangem la mormant strain…ca nu e cazul..si cine castiga? ce castiga? sunt plangeri care nici nu trebuiau sa devina procese, judecatorul de serviciu le putea motiva respingerea in doua fraze. de opt ani se pierd procese pentru ca juristii sunt incompetenti…dar sunt fiicele sau nevestele unor barbati cu care nici pdl-ul nu se pune.putem citi beletristica nu vrajeala asta de doi lei in care sa ascundem sub masca supraincarcarii cu dosare a juristilor…victime ale contractelor cu case de avocatura. aaa..apropo, stii, domnule redactor-sef, senior editor si ce mai esti, cate dosare are in fiset un procuror de la parchetul local? peste 1200… unamiedouasute, cum ar spune antonica de la posta…ooo am spus ca e facuta posta ..scuze..si astia e tot colegi juristi..pardon…upps iar vorbesc ca de la cabinetul nr 2…prietenii stiu de ce

    Reply

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.