Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Dosarul permiselor ilegale de la Braşov: şeful biroului examinări şi un administrator de şcoală, trimişi în judecată

Vasile Rotariu, şeful Biroului Examinări Permise de Conducere Braşov, şi Traian Luca, administratorul unei şcoli de şoferi, riscă să petreacă ani buni după gratii, după ce au luat mită pentru asigurarea promovării probelor practice de către unii candidaţi.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov l-au trimis în judecată pe şeful Biroului Examinări Permise de Conducere Braşov, Vasile Rotariu, acuzat de două infracţiuni de luare de mită, ambele în formă continuată şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, în scopul obţinerii pentru sine de bani, în formă continuată.
Alături de ofiţerul de poliţie Vasile Rotariu a mai fost trimis în judecată administratorul şcolii de şoferi SC Lucatrans SRL, Traian Luca, acuzat de patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, din care una în forma participaţiei improprii, toate în formă continuată şi dare de mită în formă continuată.

„Trocul” cu premise auto

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii decembrie 2011 – aprilie 2012, Vasile Rotariu, în calitate de şef al Biroului Examinări Permise de Conducere în cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Braşov, a primit de la Traian Luca şi de la un denunţător combustibil auto, plata contravalorii unor facturi de telefonie mobilă şi reparaţii la autoturismul personal, în valoare totală de 1.787 lei, în vederea obţinerii permiselor de conducere de către elevii şcolii de şoferi SC Lucatrans SRL.
„În perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Luca Traian a pretins şi primit de la patru candidaţi la examenul pentru obţinerea permisului de conducere suma totală de 1.600 lei şi 150 de euro pentru a interveni pe lângă inculpatul Rotariu Vasile şi pe lângă alţi angajaţi ai SPCRPCIV Braşov şi pentru a-i determina să le faciliteze promovarea probei practice la susţinerea acestui examen. De asemenea, Luca Traian a semnat în fals sau a determinat alte persoane să întocmească în fals documentele referitoare la absolvirea unei şcoli de şoferi şi la înscrierea la examen în numele a doi dintre cursanţi”, se arată în comunicatul de presă al DNA. În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor autoturisme aparţinând celor doi inculpaţi. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI – Direcţia Generală Anticorupţie. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Braşov.

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...