Sportivii braşoveni la Jocurile Olimpice, medaliaţi şi de Primărie. Rareş Dumitrescu va deveni cetăţean de onoare

Primarul George Scripcaru a primit vizita celor doi sportivi braşoveni medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Londra, antrenorul echipei de sabie a României, Mihai Covaliu, şi sabrerul Rareş Dumitrescu, medaliaţi cu argint la JO 2012, împreună cu echipa de sabie a României.
Primarul le-a înmânat celor doi sportivi câte un album cu Brasovul, iar lui Mihai Covaliu medalia de cetăţean de onoare al Municipiului Braşov, lui Rareş Dumitrescu o medalie din partea Municipalităţii

,,Doresc să îi felicit pentru succesul de la JO şi să le mulţumesc pentru că, datorită lor, Brasovul s-a aflat şi el pe podium la JO de la Londra. Ştiu că a fost o competiţie foarte grea, pe lângă faptul că vorbim de cea mai importată competiţie sportivă, majoritatea ţărilor participante au investit foarte mult în selecţia şi pregătirea sportivilor. Ar trebui ca noi, ca şi ţara, să conştientizăm, măcar acum în ceasul al doisprezecelea, necesitatea de a înveşti în creşterea şi pregătirea copiilor, astfel încât să avem o bază de selecţie mare pentru competiţiile sportive majore, altfel la Rio de Janeiro ne va fi mult mai greu decât la Londra. Nu ne putem baza la nesfârşit pe această generaţie de sportivi de excepţie, trebuie să ne asigurăm că există sportivi care să îi înlocuiască. Tocmai de aceea obiectivul principal al Direcţiei de Sport şi Tineret a Municipalităţii şi al Clubului Corona este de a creşte şi pregăti sportivi care să poată înlocui cu succes actuala generaţie”, a precizat primarul George Scripcaru.

Pregătire de o viaţă

,,Pentru mine această medalie obţinută la Jocurile Olimpice este cea mai importantă din cariera de sportiv. Pentru un sportiv nu există o competiţie mai importantă decât JO, iar pentru a câştiga o medalie te pregăteşti toată viaţa. Cu toatea acestea foarte puţini se pot lăuda cu o astfel de medalie. Pentru noi, sportivii, momentele în care o sală întreagă te aplauda şi te ovaţionează sunt unice şi merită toate sacrificiile pe care le facem de-a lungul timpului”, a mărturisit Rareş Dumitrescu

,,Sunt bucuros că am reuşit să ne atingem obiectivul, o medalie la JO. Este din ce în ce mai greu să obţii o medalie, lucrurile s-au schimbat radical, valorile s-au echilibrat la nivel mondial. Toată lumea îşi doreşte o medalie şi tocmai de aceea se acordă o foarte mare atenţie selecţiei şi pregătirii sportivilor. Atunci când investeşti foarte mult este normal să apară şi rezultatele“, a completat şi Mihai Covaliu. Tocmai de aceea, obiectivul principal al Direcţiei de Sport şi Tineret a Municipalităţii şi al Clubului Corona este de a creşte şi pregăti sportivi care să poată înlocui cu succes actuala generaţie.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply