Conflictul politic de la Augustin nu are limite. Parlamentarii braşoveni cer ajutorul Guvernului

Senatorul braşovean Marian Rasaliu a precizat că va adresa o interpelare ministrului Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, în vederea mijlociri conflictului care a izbucnit între fostul primar Tokos Jozsef (PDL) şi actualul edil Mircea Garcea (PSD), după scrutinul din 10 iunie. În timp ce reprezentanţii PDL au strâns semnături pentru organizarea unui referendum în vederea demiterii actualului primar, acesta susţine că listele ar fi fost falsificate, mulţi localnici, în special persoane de etnie rromă, fiind păcăliţi să semneze sub alte pretexte.

Democrat-liberalii au motivat decizia pentru demiterea noului primar prin faptul că acesta a comis deja o serie de abuzuri şi ilegalităţi de când a fost numit, respectiv că ar fi demis mai mult de jumătate dintre angajaţii primăriei, că ar fi dispus începerea unor lucrări de investiţii fără aprobarea Consiliului Local şi ar fi oprit alimentarea cu apă. Ultima „victimă” a aşa-ziselor disponibilizări a fost femeia de serviciu, însă, de cealaltă parte, Mircea Garcea a precizat că respectivele persoane au demisionat de bună voie, fie pentru că s-au transferat în alte posturi, fie că apăruse problema incompatibilităţii între funcţii, cum a fost în cazul cumnatului fostului edil Tokos, care era şofer şi a avut de ales între acest post şi funcţia de consilier local. Prefectura Braşov trebuie să se pronunţe acum, dacă se va organiza sau nu un nou scrutin în localitate şi care ar fi soluţia pentru ca războiul izbucnit între cei doi să înceteze.

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.