Zece persoane reţinute din „piramida” care a luat credite false de 500.000 de euro

Anchetatorii braşoveni au reţinut 10 persoane din cele 65 suspectate de comiterea unor fraude bancare prin luarea de credite cu documente false, iar ieri după-amiază acestea au primit mandate de arestare preventivă.
Cazul a ieşit la iveală marţi, când procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au anunţat că au destructurat, cu sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) din Braşov, Hunedoara, Cluj, Neamţ şi Bucureşti, o grupare infracţională constituită din 65 de persoane, bănuite că au conlucrat pentru a lua împrumuturi bancare cu acte false. Totodată, ei ne-au informat că, în dimineaţa respectivă, s-au efectuat 38 de percheziţii la domiciliile suspecţilor şi la mai multe societăţi comerciale, pentru a se aduce la audieri cele 65 de persoane cercetate şi a se ridica probe materiale.

După aproximativ un an de cercetări, marţi, s-au efectuat 33 de percheziţii domiciliare, la care au participat 106 cadre din Poliţia Braşov şi 30 de la Brigada Mobilă de Jandarmi Braşov, ocazie cu care au fost conduşi la audieri 30 de suspecţi, dintre care s-au reţinut cei 10 consideraţi a fi capii reţelei, cinci cu antecedente penale. Celelalte 35 de persoane au fost citate şi, dacă nu se vor prezenta de bunăvoie, se vor emite mandate de aducere pe numele lor. În plus, nu este exclus ca numărul celor implicaţi să fie mai mare de 65, potrivit sursei citate, bănuindu-se că au avut legături cu reţeaua inclusiv funcţionari bancari şi un militar.
Totodată, alaltăieri, comisari ai Gărzii Financiare au efectuat controale la cinci societăţi comerciale din Braşov, în aceeasi cauză, existând suspiciuni de evaziune fiscală.

Prejudiciu de 500.000 de euro
În timpul percheziţiilor s-au descoperit multiple înscrisuri falsificate, medii de stocare a memoriei, dar şi televizoare LCD, aparate de ascultat muzică şi obiecte de mobilier, toate cumpărate în baza unor credite de nevoi personale obţinute cu acte false.
După cum ne-a explicat comisarul-şef, oamenii contractau împrumutul, luau un obiect, să nu bată la ochi că ceva este în neregulă, după care scoteau ceilalţi bani de pe cardul de nevoi personale. Obiectele erau apoi vândute sub preţul pieţei. Prejudiciul total a fost estimat de anchetatori la 500.000 de euro. La descinderi, anchetatorii au găsit efectiv 23.000 de lei şi 7.755 de euro, iar şansele ca sutele de mii de euro să fie recuperate sunt minime, întrucât majoritatea celor care au contractat credite n-au mai nimic trecut pe numele lor.

Organizaţi piramidal

În fapt, din informaţiile furnizate de şeful BCCO Braşov, gruparea infracţională era structurată în mod piramidal şi fiecare membru avea sarcini bine stabilite. Astfel, de realizarea actelor false se ocupau două femei, în mâinile cărora şi ajungeau banii contractaţi, pentru a fi repartizaţi cui trebuia. În general, persoanele pe numele cărora se făceau împrumuturile se alegeau cu cel mai mic procent din sumele obţinute. Cu toate acestea, capii reţelei au găsit zeci de persoane care au acceptat să se prezinte la unităţi bancare, cu numele real, pentru a lua credite cu acte false (ex: adeverinţe de venit). Asta fiindcă oamenii în cauză nu aveau nici un bun valoros în proprietate.
Se pare că una dintre falsificatoare era şantajată de un militar care ştia că aceasta se ocupă cu ilegalităţi. El i-ar fi pretins şi ar fi primit diverse sume de bani, pentru a nu sesiza Poliţia. Persoana în cauză nu a fost încă audiată, dar a primit citaţie, conform sursei amintite.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply