Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Edilii vor un restaurant pe Teatrul Dramatic şi ne promit o acustică specială pentru Sala Mare

În ultimii patru ani, la Teatrul Dramatic, au fost investite peste 4,1 milioane de lei, cu scopul de a transforma această clădire simbol pentru Braşov într-una dintre cele mai moderne instituţii de cultură din ţară. Acum, s-a intrat în ultima etapă de reabilitare ce vizează parterul şi mezaninul clădirii, dar şi sala mare, după ce anul trecut, lucrările au vizat în principal partea administrativă şi Sala Studio.

„Sperăm ca, anul viitor, când se vor finaliza şi aceste lucrări, să putem spune că Braşovul are instituţii de cultură reprezentative pentru un oraş european cum este al nostru. Acum câţiva ani, s-au făcut modernizări şi la clădirea Operei, iar la sfârşitul acestui an şi Filarmonica va avea un sediu propriu, pentru prima dată în 100 de ani. Din punctul meu de vedere, una dintre direcţiile în care trebuie să se dezvolte Braşovul este cea de oraş cultural”, a precizat primarul George Scripcaru.

În prima parte a acestui an, s-a finalizat reabilitarea faţadei şi a spaţiilor exterioare din imediata vecinătate a teatrului, o atenţie specială fiind acordată zonelor verzi şi amenajărilor peisagistice din jur. În această perioadă se lucrează la foaier, la mezanin şi la căile de acces de la parter. Sala mare a Teatrului „Sică Alexandrescu“ va primi o atenţie specială din partea autorităţilor, urmând să suporte mai multe intervenţii care să îmbunătăţească atât confortul, cât şi acustica. În acest sens, reprezentanţii Primăriei Braşov au efectuat un studiu de acustică, înainte de a demara lucrările propriu-zise de renovare. Reparaţiile capitale la Sala Mare nu vor începe însă, decât după încheierea Festivalului de Dramaturgie Contemporană, care se va desfăşura în luna noiembrie.

Totodată, vechile restaurante din incinta teatrului au fost închise de anul trecut, iar, acum, edilii îşi propun să amenajeze un mic restaurant pe terasa clădirii, care a fost reparată capital acum doi ani. Primăria a alocat 400.000 de lei pentru refacerea acoperişului.

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...