UNICA SOLUŢIE : FORŢA ŞI UNITATEA CIVICĂ!

 Din 1989 şi până acum, partidele politice promit cetăţenilor aceleaşi lucruri! Românii au încetat să mai spere şi să mai creadă într-o viaţă cu adevărat bună. Oare nu ajunge că din 1989 şi până astăzi, candidaţii partidelor politice, în marea lor majoritate, sunt aceiaşi? Mai are oare ceva de spus cetăţeanul? Cei care fac politică, se cred ”sus”…superiori, în vreme ce pe ceilalţi îi văd a fi  ”simpli cetăţeni”, adică …. inferiori mult lor, celor cu  ”stea în frunte ”…?! Aroganţa partidelor politice actuale nu mai are limite, mergând până acolo încât să solicite românilor să lupte pentru puterea acestora în numele unor privilegii de grup!

        Cine mai apără drepturile cetăţeanului, cine îl mai reprezintă cu adevărat pe român, cine mai poate decide în numele acestuia? Partidele politice? Liderii acestor partide? În niciun caz! Realitatea trăită a dovedit că românul este umilit, că i s-a luat demnitatea, că viaţa acestuia este ultima preocupare aflată pe agenda de lucru a liderilor politici.

Iată de ce, acum este nevoie de societatea civilă mai mult ca niciodată! Acum este nevoie de implicarea cetăţeanului în viaţa publică astfel încât, nu numai vocea acestuia să  se facă auzită dar să-şi redobândească dreptul şi puterea de a decide! A păstra tăcerea în faţa răului înseamnă a fi complice cu cei care-l fac. Se ştie că pasivitatea ucide spiritul public şi odată cu acesta şi iniţiativa individuală. Nu avem nevoie de o aşa-zisă societate civilă mimetică, ci de o forţă civică căreia să i se alăture toţi aceia care cred în valorile autentice ale democraţiei, ale economiei de piaţă, a libertăţii şi iniţiativei individuale, a dreptului fiecăruia la o viaţă decentă, la sănătate, la educaţie şi cultură. În comunitatea braşoveană, şi nu numai, sunt oameni de calitate care încă nu s-au implicat în viaţa publică, sunt oameni din categorii sociale diferite care, cu siguranţă, nu doar că au ceva de spus în spaţiul public dar pot fi şi modele autentice pentru comunitatea din care fac parte.

Este vremea ca vocea şi forţa societăţii civile autentice să-şi facă simţită prezenţa în spaţiul public!

Este vremea ca toţi aceia care au ceva de spus să rupă tăcerea şi să-şi exprime punctul de vedere!

Este vremea ca spiritul civic să se manifeste precum o forţă publică îndreptăţită de a lua decizii publice, în aşa fel încât să poată anihila rapacitatea puterii politice corupte.

În astfel de momente, când este vorba în primul rând de o criză morală, urmată de cea politică, economică şi socială, este nevoie mai mult ca oricând de unitatea societăţii civile! Unitatea ideilor şi conceptelor publice poate genera o FORŢĂ CIVICĂ pragmatică, aptă să controleze, să corecteze sau să schimbe decizia politică. Cinismul şi aroganţa partidelor politice, dar mai ales a liderilor acestora, poate lua sfârşit numai dacă membrii comunităţii vor ieşi din anonimat şi se vor transforma în voci publice. Voci care să exprime ideea de unitate, voci care să decidă ce este bine şi ce este rău, care sunt priorităţile pe care le are comunitatea, care sunt aşteptările şi aspiraţiile pe care le au românii. În fapt, fiecare român luptă pentru un trai decent sau pentru dezvoltarea unui spaţiu economic, social, cultural dar nu îşi poate împlini aspiraţiile decât numai dacă se implică în viaţa publică.

Libertatea de conştiinţă şi asociere trebuie să-şi redobândească forţa şi locul, asigurate prin drepturile pe care le dă Constituţia României.

Unitatea este cea care dă forţă civismului! Unitatea generează schimbarea mentalităţii potrivit căreia ”nu mai este nimic de făcut!”. Trebuie reamintit faptul că drepturile economice, morale şi sociale se obţin numai dacă societatea civilă va fi capabilă să ia atitudine şi în niciun caz să se resemneze, să reacţioneze la orice încălcare a drepturilor şi ceea ce este extrem de important, să decidă!

Iar decizia înseamnă implicare, atitudine, curaj! Înseamnă FORŢĂ!

 

 

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.