După ce le-au promis gratuitate pe RAT pensionarilor, şefii USL raţionalizează această facilitate

Aleşii locali majoritari USL au stabilit ca facilitatea să fie acordată numai acelor vârstnici care au nevoie reală de ajutor, respectiv au venituri mici şi nu şi celor cu pensii „de lux”, impunând totodată şi un prag de venituri, cu toate că în campania electorală nu au adus vorba de aşa ceva, tocmai pentru a câştiga din voturi. Liderul PSD Braşov, Constantin Niţă, a precizat faptul că aleşii locali au stabilit un prag de 1.200 de lei pentru care să se acorde gratuităţi pe mijloacele de transport în comun pentru pensionari. „Gratuitatea nu va fi totală, ci se va stabili un număr de călătorii care va fi alocat fiecărei persoane, însă, doar pentru aceia care au o pensie de maximum 1.200 de lei. Nu este normal ca o persoană care are o pensie de 2.500 de lei să aibă parte de aceleaşi facilităţi, ca şi unul care are mai puţin de jumătate din pensia lui”, a subliniat Niţă.

Dau vina pe elevi

La rândul său, viceprimarul Răzvan Popa, a explicat faptul că efortul financiar pentru a acorda gratuitate totală era destul de mare şi se adăuga celui de a asigura gratuitate pe una sau două linii pentru elevii braşoveni. „Şi efortul pentru acordarea facilităţii elevilor este destul de mare şi am preferat să ajutăm o mai mare categorie de braşoveni prin gratuităţile pentru şcolari. Dacă nu le dădeam această gratuitate, tot părinţii lor, unii care poate sunt şomeri, sau bunicii, care au pensii mici trebuiau să le dea bani pentru a-şi face abonamente”, a explicat Răzvan Popa. În perioada următoare se vor face anumite calcule pentru a stabili exact numărul de călătorii gratuite de care vor beneficia pensionarii pe RAT, însă, acest lucru va depinde în foarte mare măsură şi de banii care se vor duce de la buget pentru elevi.
După estimările social-democraţilor, de această nouă facilitate pe RAT vor beneficia aproximativ 47.000 de pensionari, iar, cel mai probabil, aceasta va fi acordată începând abia din data de 1 ianuarie 2013.

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.