Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Peste 300 de blocuri stau la coadă pentru a fi reabilitate cu bani de la Guvern

320 de cereri sunt înregistrate, în prezent, la Primăria Braşov din partea asociaţiilor de proprietari braşovene care vor să fie incluse în Programul Naţional de reabilitare termică a blocurilor. Pentru 126 dintre blocurile care stau la coadă pentru termoizolare, autorităţile locale au întocmit proiectul tehnic, următorul pas fiind alocarea fondurilor de la Guvern, care întârzie să mai apară, şi demararea licitaţiilor pentru desemnarea constructorului.

Conform schemei de finanţare prin acest program, costul lucrării de izolare termică este suportat doar în proporţie de 20% de beneficiari, la care se adaugă 30% de la Primărie şi 50% de la Guvern. Finanţarea guvernamentală a fost asigurată, în ultima perioadă, prin realocarea unor fonduri europene necheltuite. Realocarea s-a făcut de la Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA) şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT). „Blocurile care s-au înscris în acest program se vor termoizola doar în limita fondurilor alocate de Ministerul Dezvoltării, de aceea nu putem avansa termene. Mulţi au înţeles greşit că blocurile se vor termoizola cu certitudine în acest an, însă, întâi de toate, trebuie să primim banii de la Guvern. Din fondurile de la bugetul local am suportat realizarea proiectelor tehnice, dar nu avem cum să suportăm întreaga finanţare pentru lucrări”, ne-a explicat Claudia Urdea, şeful Serviciului de Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari din Primăria Braşov.

97 de blocuri au fost reabilitate prin acest program

Până acum, în municipiul Braşov au fost reabilitate termic prin Programul Naţional 97 de blocuri, în anii 2009, 2010 şi 2011.

Intervenţiile pentru anveloparea locuinţelor, prin acest Program, stabilite prin OUG nr. 18/ 2009, presupun izolarea termică a pereţilor exteriori, înlocuirea ferestrelor şi a uşilor exterioare existente, inclusiv tâmplăria aferentă accesului în blocul de locuinţe, cu tâmplărie performantă energetic, termoizolarea planşeului peste ultimul nivel în cazul existenţei şarpantei, dar şi lucrări de izolare termică a planşeului peste subsol. Aceste izolaţiile reduc practic considerabil consumului de energie pentru încălzire, iar costurile sunt destul de mici, ţinând cont că locatarii nu plătesc decât 20%. Mulţi dintre braşoveni preferă însă să îşi facă, pe cont propriu sau cu firme „fantomă” doar lucrări de anvelopare a pereţilor exteriori, fără a avea garanţia lucrărilor sau o autorizaţie de construcţie.

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...