Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Sunt sau nu blocate investiţiile guvernamentale din Săcele?! USL iese la atac

Ocolitoarea din Săcele este aproape finalizată

În municipiul Săcele un nou război politic este pe cale să izbucnească. Motivul, la două investiţii de mare anvergură derulate în localitate, respectiv ocolitoarea municipiului şi introducerea sistemului de canalizare în zona Baciu-Turcheş, lucrările au fost sistate. Primarul Radu Nistor Florea (PDL) a declarat în mass-media locală că finanţarea pentru cele două obiective a fost sistată de către Guvern şi de aceea lucrările nu au mai continuat. De curând însă, în mod misterios, pe drumul ce traversează municipiul, dar şi în parcul Electroprecizia au apărut panouri pe care este menţionat faptul că: „Guvernul USL a oprit finanţarea pentru apă şi canal în zona Baciu-Turcheş” şi „Guvernul USL a oprit finanţarea pentru ocolitoarea municipiului Săcele”. Reprezentanţii USL la Braşov au precizat că aceste panouri au un scop vădit electoral, în vederea pregătirii „terenului” pentru alegerile din 9 decembrie.

Edilul şef s-a dezis de montarea acestor panouri, tras la răspundere de mai mulţi consilieri judeţeni din partea USL, care au decis să inspecteze cele două investiţii pentru a vedea dacă într-adevăr lucrările sunt blocate din cauza lipsei finanţării. Ocolitoare are o lungime de 4,3 kilometri şi ar urma să facă legătura între DN 1A între platforma Electroprecizia şi ocolitoarea municipiului Braşov. Valoarea totală a investiţiei este de 10,3 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată în totalitate de Ministerul Transporturilor, până în prezent fiind executate aproximativ 80% din lucrări. De ceva timp însă, constructorul şi-a luat „jucăriile”, iar pe ocolitoare au rămas numai… restricţiile, care le dau bătăi de cap şoferilor.

Vicepreşedintele CJ promite în numele Guvernului că lucrările vor fi reluate

Viorel Chiriac, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (PSD), a dat însă asigurări că lucrările vor fi reluate în cel mai scurt timp. „Nu există un document oficial prin care firma constructoare a fost anunţată cu privire la sistarea lucrărilor. După apariţia acestor panouri am făcut demersurile necesare la Ministerul Transporturilor, care ne-a asigurat că întreaga sumă va fi achitată, iar lucrările se vor relua în cel mai scurt timp. Probabil, au fost ceva întârzieri în decontarea lucrărilor, iar constructorul, ca o formă de precauţie a oprit temporar execuţia”, a susţinut Chiriac. Consilierul judeţean Ioan Ochi a ţinut să precizeze faptul că banii pentru astfel de investiţii nu ar fi venit cu ţârâita, dacă guvernele PDL ce s-au perindat până în această primăvară nu ar fi cheltuit milioane de euro fără sens pe studii de consultanţă juridică şi tehnică. „Cine a demarat aceste investiţii, trebuia să prindă în buget şi finanţarea lor nu să dea acum vina pe alţii. Oricum, proiectul centurii a mai trebuit ajustat prin construcţia a două sensuri giratorii în plus pentru a asigura accesul spre platforma Electroprecizia şi spre Obreja”, a explicat  Ochi.

Scuze şi acuze

Nu în ultimul rând, acesta a precizat că nu înţelege cum lucrările la sistemul de canalizare din zona Baciu-Turcheş au fost sistate, când ele nici nu au început. „Acel şantier a fost doar inaugurat, înainte de alegerile locale. Nu au început efectiv lucrările. Nu există nici un metru săpat, a fost doar ceva electoral. Am fost în zona unde, teoretic s-a dat startul lucrărilor, iar totul este nivelat, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu e nici un utilaj acolo”, a subliniat consilierul judeţean. Această investiţie are o valoare de 9,9 milioane de euro şi trebuia finanţată din Fondul de Mediu.
Investiţia presupune realizarea a peste 7 km de reţea de alimentare cu apă potabilă şi peste 7,5 km de reţea de canalizare, precum şi construirea unei aducţiuni pentru echilibrare hidraulică necesară reglării presiunii apei în zonele mai înalte, cu o lungime de 1,3 km, care va lega bazinul de la Babarunca de zona Turcheş-Baciu. Primarul din Săcele a precizat însă, că a fost reabilitată reţeaua de alimentare cu apă şi a fost realizat sistemul de canalizare pe două străzi cuprinse în acest proiect, însă, lucrările au fost oprite tocmai din cauza lipsei finanţării de la Guvern, ca şi în cazul centurii.

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...