Constantin Niţă (PSD): Ne deranjează criticile liberalilor în privinţa Oltchim, nu e fair-play!

Constantin Niţă s-a declarat nemulţumit de atitudinea liberalilor în cazul privatizării de la Oltchim. Într-un interviu acordat RFI acesta a răbufnit:

“Sigur că ne deranjează! Colegii noştri liberali care au făcut asemenea afirmaţii sau critici corect era să dea şi calea de urmat, adică să vină şi cu propuneri şi soluţii. Aşa, dacă ne transformăm în opozanţi în interiorul Guvernului, nu este tocmai fair, nu este fair-play într-o coaliţie. Dar eu am toată credinţa că aceste voci sunt singulare şi că nu reprezintă poziţia PNL. Până la urmă, Ministerul Economiei este condus de un liberal şi acolo ar trebui să fie ţintite toate declaraţiile şi nu asupra Guvernului, în întregime”.

Întrebat dacă Ministerul Economiei a greşit la privatizarea Oltchim, Niţă a răspuns: “În general, mă feresc să fac aprecieri asupra unor miniştri, pentru că acolo lucrurile sunt mult mai complicate. Când intri într-un birou ministerial, lucrurile se schimbă faţă de ceea ce se întâmplă în viaţa politică. Acolo este un amestec 90% administraţie şi poate 10% politică. Sigur, că din punct de vedere imagologic, cred că Ministerul Economiei a greşit“.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply