Deţinuţii politic se sting cu dreptatea în mână

Ministerul de Finanţe încearcă blocarea unei legi privind acordarea de despăgubiri deţinuţilor politic şi celor care au fost deportaţi, în perioada comunistă

Această lege prevede despăgubiri de 350.000 de euro pentru fiecare condamnat sau acordarea a 200 de euro pentru fiecare zi de deportare sau de închisoare, ca semn reparatoriu pentru suferinţele provocate de statul român între anii 1945-1989.
Din păcate, USL, prin Ministerul Finanţelor şi deputaţii săi, duce un adevărat război de blocare a acestor despăgubiri. Astfel, deputaţii USL au încercat să blocheze discuţiile în Comisia juridică şi doar intervenţia parlamentarilor Alianței România Dreaptă a făcut ca discuţiile asupra acestei legi să fie doar amânate şi nu suspendate. „Documentul emis de Guvernul Ponta privind Legea 221/2009 este un act criminal la adresa celor care au suferit pentru ca noi să ne bucurăm astăzi de libertate. Cel mai ciudat aspect este susținerea acestui punct de vedere de către miniştrii PNL. Eu sunt absolut sigur că membrii şi simpatizanții PNL nu sunt de acord cu ceea ce spune Guvernul Ponta în privința acestei legi şi prin urmare fac apel să facă demersuri asupra propriilor parlamentari pentru aprobarea amendamentelor şi a legii. Noi, parlamentarii care formăm Alianţa România Dreaptă, vom susţine până la final această lege!”, a explicat deputatul Andronache Gabriel.
Parlamentul a adoptat în 2009 Legea 221 prin care se dispune anularea „ope legis” a hotărârilor judecătoreşti şi măsurilor administrative cu caracter politic pronunţate între anii 1945-1989 împotriva oponenţilor antico-munişti şi acordarea de compensaţii materiale acestor persoane.

20.000 de cereri în justiţie

Legea 221/2009 a prevăzut imprescribilitatea constatării caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative suferite între anii 1945-1989 şi repunerea în drepturi a persoanelor care au fost private de drepturi prin hotărârea judecătorească. Totodată s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile morale şi materiale suferite de persoanele condamnate pentru infrac-ţiuni cu caracter politic, cât şi pentru cele care au suferit măsuri administrative, asimilate condamnărilor cu caracter politic. Aceste despăgubiri urmau a fi solicitate în termen de trei ani (2009-2012) de la caz la caz, pe cale judecătorească, potrivit practicii judiciare curente, ţinându-se seama şi de beneficiile cu caracter social primite de solicitanţi după anul 1990, până în prezent fiind promovate în justiţie peste 20.000 de asemenea cauze.

Decizii aberante ale judecătorilor

Legea respinsă de USL ar fi rezolvat problema celor 20.000 de deţinuţi politici şi deportaţi care se judecă cu statul român. Prevederile acestei legi simplifică activitatea judecătorilor. Aceştia trebuie doar să constate calitatea de deţinut politic sau deportat şi apoi să stabilească despăgubirile, suma fixă sau suma rezultată din zilele de închisoare.
Astăzi, în cele 20.000 de procese, judecătorii oferă despăgubiri după cum cred de cuviinţă, ajungându-se pentru situaţii similare la decizii diferite.
„Să se fi uitat că noi am fost aceia care prin atitudinea noastră fermă, am salvat demnitatea acestui neam atât de încercat? Să se fi uitat că în urmă cu 50-60 de ani, Statul Român ne-a trimis la moarte luându-ne pentru totdeauna: libertatea, sănătatea, tinereţea şi nu de puţine ori chiar viaţa?
Să se fi uitat că ne-a confiscat averile? Să se fi uitat că bătuţi, flămânzi şi înlănţuiţi am prestat munci silnice la Canalul Dunărea – Marea Neagră, la minele de plumb de la Nistru, Cavnic şi Baia Sprie, la diguri de pământ în Balta Brăilei, la canale de irigaţii, la recoltat stuf în Delta Dunării şi altele?
Să se fi uitat că am fost marginalizaţi şi urmăriţi de Securitate toată viaţa până în decembrie 1989? Desigur că da! Altfel nu s-ar explica totalul dispreţ pe care îl manifestă reprezentanţii Statului Român faţă de noi!“, şi-a exprimat indignarea Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Motivarea Curţii Constitutionale

Curtea Constituţională şi-a motivat decizia prin care a declarat neconstituţională o prevedere a Legii 221/2009 arătând că reglementarea este lipsită de claritate şi previzibilitate, ceea ce a condus la o aplicare inco-erentă.
Prevederile declarate ne-constituţionale arată că „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul său descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezenţei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare[…]”.  Curtea arata, în motivarea deciziei, că prin respectiva prevedere de lege “se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moşte-nitorii de gradul II au aceeaşi îndreptăţire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca şi acesta din urmă”. Pe de altă parte, judecătorii Curţii susţin că textul de lege criticat este prea vag şi încalcă regulile referitoare la precizia şi claritatea normei juridice.  „Lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor referitoare la acordarea despăgubirilor din Legea 221/2009 a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanţele de judecată acordând despăgu-biri în valoare de până la 600.000 de euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă şi nerezonabilă“, arata CCR. Totodată, CCR arată, în motivare, că scopul acordării de despă-gubiri pentru daunele mo-rale suferite de persoanele care au fost persectutate în perioada comunistă nu este atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situaţie similară cu cea avută anterior, ci de a produce o satisfacţie de ordin moral. „Aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacţia morală a re-cunoaşterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferinţa persoanelor persecutate“, se menţionează în document.

Tinereţe petrecută dupa gratii

În anii petrecuţi în puşcăriile comuniste, Octav Bjoza a învăţat în cel mai dur mod posibil ce înseamnă mizeria morală, suferinţa fizică, dar şi puterea celor care nu-şi schimbă principiile nici în faţa celor mai cumplite chinuri.
S-a născut în Iaşi, dar la trei ani s-a mutat împreună cu familia la Braşov. A absolvit Colegiul „Andrei Şaguna” şi a fost coleg de bancă cu Nicolae Vlad – devenit ulterior şeful organizaţiei „Garda Tineretului Român”.

Ziua arestării

Îşi aminteşte şi acum ziua când a fost arestat. Era în anul II la Facultatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la profilul Geografie – Geologie. „Am fost arestat miercuri, 25 iunie 1958, la ora 17.00. Mă aflam la ultimul examen de Socialism Ştiinţific, iar pe holul facultăţii am sesizat că mă urmăreau doi indivizi. După examen, am plecat în cămin. De aici am fost dus în faţa Teatrului Naţional din Iaşi şi urcat într-o dubă”, rememorează bărbatul.
A fost anchetat de ofiţeri la Iaşi şi apoi a ajuns la Securitatea Braşov.  Pe 10 octombrie 1958, Tribunalul Militar Braşov l-a condamnat la 15 de ani de muncă silnică. „M-au acuzat că făceam parte dintr-o organizaţie sub-versivă, care avea ca scop răsturnarea violentă a regimului democrat popular. Este adevărat, noi am constituit organizaţia «Garda Tineretului Ro-mân», dar nu ştiam că nu avem voie să facem asta”.

Deportat de 14 ori

Lista locurilor în care a fost închis e lungă şi dureroasă. S-a plimbat pe la Securitatea din Iaşi, Uranus şi Braşov, în închisorile Codlea, Gherla, Jilava, Văcăreşti şi Brăila şi în lagărele de muncă de la Stoieneşti, Periprava şi Grinduş. Deportat în Deltă, a muncit la recoltarea stufului. „Din 550 de oameni au murit atunci 35. Era iarnă şi munceam de dimineaţă până seara. Eram îmbrăcaţi cu o cămaşă şi cu zeghe, care era foarte subţire”, îşi aminteşte bărbatul.
La sediul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România,  Octav Bzoja a amenajat un mini-muzeu despre viaţa de zi cu zi din închisorile comuniste . O cureluşă de ceas, făcută de un fost deţinut politic, un pat supraetajat de detenţie, tăbliţa unui fost sediu al securităţii, o hartă cu peste 200 de locuri de detenţie din România sau listele nominale cu sutele de deţinuţi arestaţi în acea perioadă sunt piesele care reconstituie atmosfera apăsătoare din spatele gratiilor. „Regimul de teroare, bătăile şi foamea ne-au transformat. Ne dădeau să mâncăm zeamă de varză sau murături împuţite. Condiţiile de igienă erau precare, la un moment dat n-am făcut baie timp de trei luni. Dacă te îmbolnăveai, nu existau medicamente cu care să te tratezi. În detenţie, dor-meam şi mai mult de trei într-un pat. La Gherla, de exemplu, erau 12 paturi în cameră, iar noi eram 42 de deţinuţi. Se dormea şi pe jos, pe beton sau mozaic. A fost cumplit“, îşi aminteşte fostul deţinut doar o parte dintre ororire trăite în acea perioadă.

“Să se fi uitat că în urmă cu 50-60 de ani, Statul Român ne-a trimis la moarte luându-ne pentru totdeauna: libertatea, sănătatea, tinereţea şi nu de puţine ori chiar viaţa? (…)Desigur că da! Altfel nu s-ar explica totalul dispreţ pe care îl manifestă reprezentanţii Statului Român faţă de noi! ” a declarat Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici

Ambasador al Anului european al îmbătrânirii active

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), Octav Bjoza, a fost numit Ambasador Naţional al „Anului european al îmbătrînirii active şi al solidarităţii între generaţii”, alături de fosta campioană olimpică Iolanda Balaş, fostul tenismen Ion Ţiriac, cântăreaţa de muzică populară Sofia Vicoveanca şi actorul Florin Piersic. Funcţia onorifică pe care a primit-o reprezintă pentru Octav Bjoza un semn de apreciere din partea autorităţilor pentru lupta şi suferinţa foştilor deţinuţi politici din România. „Este o recunoaştere a faptului că eu şi cei pe care îi reprezint constituim o instanţă morală şi chiar adevărate jaloane demne de urmat de generaţia tânără de azi”, a  mărturisit preşedintele AFDPR.

 Nicolae Purcărea a cunoscut toate ororile închisorilor comuniste

În perioada 1940-1941, după ce mareşalul Antonescu a ordonat ca tinerii legionari să fie închişi, Nicolae Purcărea a fost printre cei 5000 de tineri care mărşăluiau în stradă şi care au fost reţinuţi. El a fost închis mai întâi la Braşov, apoi trimis la Văcăreşti, Piteşti şi Alba Iulia şi condamnat la 15 ani de detenţie pentru activitate legionară şi terorism. În 1944, în urma unui decret prin care toţi elevii erau graţiaţi, a fost eliberat şi înrolat în Regimentul 89 de infanterie de la Tărlungeni. În luna octombrie, a fost arestat ca „primul duşman al poporului“, alături de alţi mari negustori şi personalităţi marcante ale Braşovului, unde a stat arestat, până în septembrie 1945.
Timp de trei ani, a reuşit să studieze la Academia Comercială din Braşov, unde a fost membru al Uniunii Naţionale a Studenţilor Români. După ce a susţinut o cuvântare, în care a fost acuzat că a folosit elemente anticomuniste, a început să fie căutat de securitate. Pentru a se ascunde,  a dormit într-un cimitir pentru câteva zile şi apoi s-a ascuns în Munţii Argeşului. Aici a stat alături de alţi 20 de fugari până când securişti au împuşcat 4 persoane iar pe ceilalţi i-au arestat. Atunci, Nicolae Purcărea a fost condamnat la 7 ani de închisoare şi judecat la Craiova  iar în vara anului 1950, a fost dus la Piteşti.
u Inclus în programul de reeducare, la Piteşti
La Piteşti a trecut printr-un program de reeducare foarte dur. „Totul se făcea prin bătaie, chin, inimaginabile toruri, unde era adevăratul iad. Aici nu mai existau nici noapte, nici zi, nici om, ci o fiinţă care mai păstra încă sentimente de conservare. Aici au reuşit să ne robotizeze”, își amintește fostul deţinut.
După şapte luni, a fost transferat la Canalul Şantierul Poarta Albă, „canalul morţii”. A trecut apoi pe la Jilava, pe la Gherla, iar în 1956 a fost trimis în domiciliu stabil la Lăteşti, în Bărăgan. În 1960, Purcărea a ajuns la Aiud, de unde a fost eliberat în 1964.

„Documentul emis de Guvernul Ponta privind Legea 221/2009 este un act criminal la adresa celor care au suferit pentru ca noi să ne bucurăm astăzi de libertate. Noi, parlamentarii care formăm Alianţa România Dreaptă, vom susţine până la final această lege!”  deputat Andronache Gabriel

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

3 thoughts on “Deţinuţii politic se sting cu dreptatea în mână

  • Oct 3, 2012 at 12:45 pm
    Permalink

    In procesele pe legea 221/2009 -in foarte multe instante -detinutii politici sunt tratati cu dispret si torturati psihic. Curios, Parchetul invoca lipsa banilor, iar MFP in ciuda dovezilor clare prezentate, pretinde ca reclamantul nu a avut suficient de suferit si ca indemnizatiile primite pe DL118/90 (derizorii de altfel) reprezinta o compensatie chiar prea mare. Totodata instantele insista ca prin recompensarea acestor detinuti politici s-ar crea o “tulburare a ordinii sociale”. Adica “elitele” economice ale atualei societati (in mare majoritate imbogatite prin jefuirea statului si a averilor detinute de fostii detinuti politici)nu vor sa primeasca in cercul lor “select” pe fostii detiinuti politici pe care ii umilesc cu orice ocazie, in special in demersurile lor de a-si recupera proprietatile. Chiar cei care si-au primit proprietatile, aflate de regula in stare jelnica, fara a fi despagubiti pentru folosirea lor de catre stat nu au bani sa le restaureze asa ca le vand tor noilor imbogatiti. ( 1 ha padure se vinde cu 2000 euro). Desi art 5 b cu despagubirile materiale a ramas in vigoare in lege ele sunt respinse sistematic de instante. Cea mai grea lovitura au dat-o legii procuroarea Kovesi si ICCJ prin recursul in interesul legii care a desfiintat total art 5 a) privind despagubirile morale, creand o discriminare intre petentii care au obtinut deja despagubiri si cei care au fost amanati pana a intrat RIL in vigoare.

    Reply
  • Oct 3, 2012 at 10:13 pm
    Permalink

    Probabil sant printre putinii care mai sunt in viata.Am fost arestat la nici 17 ani, minor fiind, am fost trimis la Pitesti in decembrie 1950,perioada lui Turcanu in iadul mortii.Cred ca nu trebuie sa mai amintesc perioada acea , ruda cu moartea. Am deschis proces in temeiul Legii 221/2011, dar bineinteles- respins ca nefondat in 25 Iunie a,c,.De atunci astept scrisoarea oficiala de respingere pentru a apela decizia curtii, dar decizia numai vine.Am perindat prininchisorile din Pitesti, Aiud, Gherla, Canal,Jilava in timp de aproape 4 ani, plus inca 1 an si jumatate cu valiza gata, de a fi rejudecat. Ce asteapta Statul Roman? vrea cu tot dinadinsul sa numai existe nici-un detinut in viata, ca in felul acesta sa spuna ca urmasii numai au nici-un drept de recompensa. Se paresi CEDO, joaca dupa muzica actualilor tradatori. La ce poarta sa mai batem????????????

    Reply
  • Oct 6, 2012 at 10:15 pm
    Permalink

    Domnilor, amintiti-va bine cine era la putere cand a fost trantita legea, care guvern a cerut neconstitutionalitatea art 5. unde era domnul deputat atunci, din ce partid facea parte ??? Saracul de el acum nu mai poate dormi din cauza durerii noastre !!! Cerule mare, oare nu le platesti odata acestor misei ???
    Asa ca sa lasam ipocrizia la o parte. Nu va mai lasati pacaliti, toti ne vor acelasi “bine” !!! Cu stima, sincera.

    Reply

Leave a Reply to Alferaru Cristina Cancel reply