518.090 de alegători braşoveni sunt aşteptaţi la urne pe 9 decembrie

Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 8 Braşov a stabilit numărul de alegători înscrişi în listele electorale permanente pe fiecare colegiu uninominal din judeţul Braşov şi a numărului minim de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor independente. Astfel, la Parlamentare, vor fi aşteptaţi la urne 518.090 de alegători, faţă de 517.248, cât au fost înregistraţi pe liste la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, din 29 iulie.

Astfel, în Colegiul de Senat nr. 1, care include şi Colegiile de Deputaţi 1 şi 3 (zonele Făgăraş, Victoria, Rupea, Codlea) sunt 133.746 de alegători, iar numărul minim de semnături pe care trebuie să îl strângă un senator care va candida independent este de 5.349, deputaţilor trebuindu-le în jur de 2.700.

În Colegiul de Senat nr. 2, care cuprinde şi Colegiile de Deputaţi 2 şi 4 (zonele Săcele, Predeal, Râşnov, Bran, Zărneşti) sunt în total 131.037, iar numărul de semnături minime pentru depunerea candidaturilor la Senat este de 5.241 şi de 2.608, respectiv, 2.632 pentru deputaţi. În cele două colegii de Senat din municipiul Braşov, numerele 3 şi 4, sunt 122.965 de alegători, respectiv 130.342, numărul de semnături pentru un candidat la Senat fiind de 4.918 şi 5.213. Cel mai mic număr de semnături pentru ca un idependent să intre în cursa electorală este Colegiul uninominal 6 de Deputaţi, 2.446.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply