Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Dublarea celui de-al doilea tronson de ocolitoare, amânată la nesfârşit

Lu­cră­rile la şoseaua ce face legătua între DN 13 şi DN 11, în lungime de 5,7 km, au fost preluate anul trecut de către Compania Naţio­nală de Autostrăzi şi Drumuri Naţio­nale din România (CNADNR). Surse din cadrul mi­nisterului de resort spun că nu ar fi fonduri disponibile şi că, până la identificarea lor, se apelează la tot felul de „tertipuri” pentru a amâna exe­cu­ţia lucrărilor, scrie mytex.ro.

O nou găselniţă a CNADR este demararea unei noi licitaţii pentru elaborarea documentaţiei tehnice pentru acest obiectiv. Potrivit anunţului licitaţiei organi­za­te de CNANDR, pentru dublarea celui de-al doilea tronson al variantei oco­litoare vor fi revizuite şi actualizate studiul de fezabilitate cost-beneficiu, cel de trafic, iar pe baza rezultatelor obţinute se va pregăti dosarul pentru obţinerea finanţării. Bugetul alocat pentru realizarea documentaţiei amintite se ridică la 60.000 de lei, finanţarea fiind asigurată din fondurile la dispoziţia CNADNR. Ocolitoarea Braşovului (inclusiv du­blarea tronsonului II) este realizată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi. După finalizarea proiectului, centura oco­litoare a Braşovului va avea aproxi­mativ 24,36 km, iar după finalizarea lucrărilor pe acest tronson se va putea circula în regim de autostradă, pe câte două benzi pe sens. Tronsoanele I şi III, care sunt în curs de execuţie şi au termen de finalizare primăvara lui 2013, vor fi amenajate în regim de autostradă.

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...