Cel mai respectat om din Făgăraş, Teodor Șuteu

Teodor şuteu, omul care a condus Nitramonia timp de 24 de ani şi-a povestit amintirile pentru „Gazeta Braşovului”

La peste 80 de ani, Teodor şuteu este un bătrân care se ţi­ne foarte bine. Demnitatea pe care o emană şi felul de a vorbi clar şi cu explicaţii la obiect, impun respectul din primul moment.

Doar un administrator

Nu i-a plăcut niciodată că a lăsat liniştea şi peisajul de la poalele Munţilor Făgăraş pe zarva şi aglomeraţia capitalei, dar spune că viaţa nu i-a dat de ales. Pasiunea pentru me­se­ria de chimist a rămas la fel de ma­re, astfel încât reuşeşte să explice detaliile tehnice cele mai complicate pe în­ţelesul ori­cărui profan.  Vor­beşte de si­tua­ţia din ziua de azi a combinatului , dar nu vrea să facă asemeni ziariştilor care „bocesc fără să poată face alt­ceva”.

„A fost combinatul statului, nu al meu, eu am fost doar un adminstrator”, spune,  ascunzându-şi elegant regretele.

Cum a cunoscut Făgăraşul

S-a născut lângă Târgu Mureş, la Tirimia. Era copil când ungurii au luat Ardealul şi, peste noapte, graniţa s-a trasat fix în capul satului. Oamenii care aveau terenuri pes­te hotar erau obligaţi să treacă pe lângă patrulele maghiare. „Îi băteau şi când plecau, şi când se întorceau”, îşi amin­teşte Teodor şuteu. Sătulă de persecuţii, familia lui s-a retras în Sighişoara. Aici a făcut liceul şi a căpătat dragostea pentru chimie de la un profesor sas, Roth. A făcut faculatea la Iaşi, între 1952-1957. Aici şi-a cunoscut viitoarea soţie, o colegă de grupă, cu care s-a căsătorit în ultimul an. În vremea aceea, stu­den­ţii făceau două convocări militare în timpul studiilor. Una dintre ele a făcut-o la Făgăraş. Tot aici a făcut şi practica din prima vacanţă. Pentru că era un loc frumos, aproape de Sighişoara, a ales să vină cu repartiţie la Combinatul Chimic.

Nu a plecat în URSS

O lecţie de viaţă pe care nu a uitat-o niciodată a primit-o de la tatăl său la terminarea facultăţii. I s-a transmis că se numără printre studenţii emi­nenţi care vor continua stu-diile în URSS. I s-a părut ceva ce nu trebuie ratat. Tatăl său nu a fost la fel de entuziasmat.

„Ba, te duci în aia a mă-tii! N-ai văzut că toţi ăia care au fost la şcoli în Anglia şi Franţa înfundă acum puşcăriile? De unde ştii tu cum o să se învârtă roata? Fă-ţi treaba la tine-n ţară!”, l-a repezit tatăl său

O cunoştinţă, doctor de la CFR, i-a pus o mână în ghips şi l-a bandajat la cap. Cu o întârziere de două săp­tămâni, s-a prezentat la Centrul de Pre­­gătire de la Bucu­reşti, îm- preună cu părintele său, invocând un accident. Nu a ţinut. Bătrânul l-a luat de o mână şi duşi au fost. Din ca­uza asta, la începutul anului doi, timp de o lună, nu a avut voie la seminarii, dar po­vestea a fost uitată. Mai târziu l-a înţeles pe tatăl său. În anii 70, după o teribilă explozie care a avut loc la Teleajen, suspectată că ar fi fost un sa-botaj, toţi directorii şi şefii de secţie care făcuseră studiile în URSS au fost epuraţi.

„Arunc pe geam toti funcţionarii”

Din 1966 a devenit directorul Combinatului Chi­mic Făgăraş. Perioada în care a condus mastodontul industrial cu 10 mii de angajaţi l-au făcut, şi în ziua de astăzi, deşi a plecat din oraş de aproape 23 de ani, cel mai respectat făgărăşean. A ştiut întotdea­una să-şi protejeze oame­nii, de la cel mai ne­important muncitor, la directori. Nemunca şi furtul, la ordinea zilei astăzi, erau   inadmisibile pe atunci. Sala-riile şi condiţiile de muncă erau bune, chiar şi la sfârşitul anilor 80, când în alte întreprindrei muncito­rimea dădea în clocot. Acti­viştii de partid l-au împins tot timpul spre o funcţie în ad­ministraţia comunistă. I-a refuzat tot timpul. A rezistat sub şapte prim-secretari ai jude­ţului. Virgil Trofin a­proa­pe că l-a numit Pre­şedintele Consiliului Po-pular Judeţean.

„Tova­răşu’ Trofin, eu dacă vin aici, într-o săptămână arunc pe geam toţi funcţio­narii ăş­tia”, i-a spus.

A scăpat recomandân­du-i un inginer tânăr

Înconjurat de turnători

Pentru că în Nitramonia se făcea „producţie specială”, în întreprindere erau trei birouri ale Securităţii. În secţiile speciale nu era nimeni angajat până nu devenea informator. Mai târziu avea să-i cu­noască şi pe cei mai mari generali din Securitate. La negocierile co­merciale la care a participat de-a lungul anilor, a fost tot timpul însoţit de ofiţeri sub acoperire care lucrau la fir­mele de comerţ exterior. În urmă cu câţiva ani a avut curiozitatea să-şi vadă dosarul de la CNSAS. „Mi s-a confirmat tot ce bănuiam”, spune şuteu. Generalul Stamatoiu, şeful Contrainformațiilor, l-a liniştit odată în vremea în care şeful de la Interne, Tudor Postelnicu, îi purta sâmbetele:

„Lasă-i în pace,  toate ăstea tot la mine ajung. Când ăştia scriu la Secu, trebuie verificat”

Iar turnătoriile erau dintre cele mai fantasmagorice. La un moment dat, a fost pârât că şi-ar fi adus un xerox şi o maşină de scris cu care ar spiona pentru americani. Chiar şi inginerul şef, directorul tehnic şi contabilul şef „dădeau cu subsemnatul”.

L-a salvat de la moarte pe generalul Macri

Pe generalul Emil Macri l-a cunoscut foarte bine, după ce, printr-un concurs de îm­pre­jurări l-a scăpat de la moar­te. La toate marile accidente de muncă din acea perioadă era chemat să facă parte din comisiile de an­chetă. Aşa s-a întâmplat şi la ultima mare explozie de prin ‘86 din Valea   Jiului, dintr-o mină. Nu a putut merge la faţa locului, dar l-a sfătuit îngrijorat pe prietenul său Maxim Berghianu, Mi-nistrul Muncii în acea pe­rioadă, care îl însoţea pe Emil Macri în comisia de anchetă, să nu intre în subteran înainte de 3 zile şi după ce fac analize temeinice privitoare la conţi­nutul de gaz metan. Maxim Berghianu, soţul celebrei ac­triţe Silvia Popovici, îi fusese coleg de şcoală la Sighişoara. Când ceilalţi membrii ai comisiei au insistat să coboare în in­specţie, Berghianu şi Macri şi-au amintit de sfatul lui şuteu şi au preferat să aş­tepte afară. A avut loc o nouă explozie şi toţi ceilalţi membrii ai comisiei şi-au pierdut viaţa. Drept recunoştinţă, de la Hunedoara au venit direct la Făgăraş cu un Aro tixit cu toate bunătăţurile.

Bileţelul lui Ceauşescu

Teodor şuteu a fost printre puţinii  oameni care au stat de vorbă între patru ochi cu Nicolae Ceauşescu. Tot timpul vizitele în Combinat erau organizate minuţios. În timpul unei vizitei au pregătit o machetă la scară a Combina-tului. Pentru Ceauşescu s-a pregătit un mic podium pus lângă masa cu macheta, astfel încât să nu se vadă că ceilalţi sunt mai înalţi decât el. După ce s-au îndepărtat, şu­teu a ţinut să-l avertizeze pe Ceauşescu: „Am văzut că au filmat şi au fotografiat cei de la Agerpres, iar pe machetă e tot sistemul nostru de pază”. Imediat, Ceauşescu s-a întors şi a comandat scurt: „Pleşiţă, ia-le la toţi filmul din aparat. Nu mai vine nimeni după mine”. De atunci, şuteu a avut ocazia, ca la fiecare vi­zită să vorbească doar între patru ochi cu dictatorul. I s-a părut un om viclean cu o educaţie de ţăran, dar care era foarte bine informat. Purta cu el tot timpul un bi­leţel pe care avea mai multe notiţe şi pe care îl consulta atunci când punea întrebări.

Dictatorul, ameninţat cu moartea

La una din vizite a apărut un incident neplăcut. Securitatea primise o scrisoare ano­nimă în care se anunţa că Ceauşescu va fi asasinat în timpul vizitei la Făgăraş.

„În florile pe care le va primi va fi băgat explozibil”, scria e­pistola

Măsurile de siguran­ţă au fost draconice. Traseul prin combinat, unde, de la o secţie la alta, se străbăteau kilometri întregi cu o Mercedes negru decapotat, era ştiut doar de şuteu şi de Ceauşescu, singurii care urmau să se afle în maşină. Directorul Nitramo­niei a fost in-truit la Securitate: „şefu’ stă în faţă, tu în spate. Vorbeşti tare şi clar. Nu faci mişcări bruşte, nu scoţi lucruri din buzunare. Sunt puşi lunetişti pe secţii din o sută în o sută de metri. Dacă greşeşti cu ceva, îţi facem funeralii naţionale!”. Degeaba le-a explicat că ar fi fost mai simplu să-l percheziţioneze.

Răutăţile Elenei

Și despre replicile acide ale Elenei Ceauşescu are multe amintiri. La un moment dat, în timpul unei vizite, într-o sală de comandă, unde mun­citorii aveau echipamente serioase de protecţie, Tovarăşei nu i-a plăcut. „Uite, Nicule, cum îi îmbracă pe ăştia. Ca pe nişte cosmonauţi. şi le mai dă şi mese antidot. Asta costă prea mult!, a comentat prima doamnă.

„Lasă-l, tu, să-ţi po­vestească câţi au murit aici”, l-a apărat Ceauşescu

Altă dată, Ceauşescu a participat la testarea unei rachete pe un banc de probă. Pentru că îi plăcea foarte mult, a fost lăsat să apese pe butonul care de­clanşa reacţia. Totul era vi­zualizat prin termofilmare din- tr-o altă cameră. „Hai, Ni­cule, că am văzut altele mai tari. Nici măcar n-a fâsâit prea tare”, a spus Elena. Răspunsul i-a făcut pe mulţi din jur să-şi muşte limba, pentru a nu iz­buc­ni în râs:

„Lasă, tu, că am văzut cum te-ai lăsat în jos de frică”.

Prieten cu preşedintele Austin Powder

A participat la numeroase delegaţii în străinătate, unde se negociau vânzările de produse chimice produse la Fă­găraş, în Germania, Suedia, Elveţia, China. În vremea a­ceea, producţia Nitramoniei era căutată în toată lumea. Exporturile se făceau prin fir­mele Securităţii, Danubiana, Dunărea, Romferchim… Din delegaţie făceau parte tot timpul ofiţeri acoperiţi. La un hotel din New York, David Gleason, preşedintele celebrei companii Austin Powder, cu care a legat o prietenie lungă, i-a recunoscut că a obţinut vi­za pentru SUA datorită in­tervenţiei sale.

Teodor Șuteu împreună cu David Gleason, preşedintele celebrei companii Austin Powder

„Am obţinut de la FBI aprobarea, cu condiţia să nu ieşi din hotel. Umbli pe afară doar însoţit de mine, sau în maşina mea”, i-a spus omul de afaceri

L-a con­solat, spu­nându-i că şi la casa de oas­peţi din Făgăraş, unde făcuse o vizită, a înţeles că, la rândul lui, fusese ur­mărit.

„Ce, crezi că nu am observat că femeia de serviciu se tot schimbă?”, i-a spus Gleason amuzat

„Cu ăsta vă împuşc”

Înainte de ultimul Congres al PCR, în 1989, generalul Emil Macri l-a vizitat însoţit de maiorul Popa, şeful pazei din Combinat. L-a salutat ca de obicei, folosind apelativul „excelenţă”. A închis uşa, a­poi şi-a scos pistolul Maka­rov, pe care-l purta la brâu şi l-a pus pe birou.

„Numai voi ştiţi as­ta”, a început pe un ton foarte grav. „În primăvară vom avea mari probleme în ţară. Eu pro­pun să dinamităm principalele secţii ale combinatului şi comanda detonării să fie la Securitatea din Fă­găraş”, i-a spus, privindu-l în ochi te­mu­tul general.

A re­uşit cu greu să-şi păstreze cum­pătul înainte de a răs­punde:

„Combinatul nu e al meu, e al statului român. Adu-mi o hârtie semnată de şeful statului!”

Macri s-a întors spre maiorul care îl însoţea, încruntat.

„Ști­am că n-o să fie de acord. Popo, dacă o să fie necazuri, şi nu colaboraţi să apăraţi combinatul, cu ăsta vă îm­puşc”, a mai spus generalul cu mâna pe pistol.

„Să nu trageţi!”

În 18 decembrie 1989, Teodor şuteu era în Bu­cu­reşti. Fusese chemat să discute cu reprezentanţii armatei la Inter, despre un contract cu Libia, prin care statul român urma să ridice în ţara din nordul Africii un combinat pentru produ-cerea de pulberi ex­­plozibile. A fost mirat că ofi­ţerii nu au venit ca de obicei îmbrăcaţi civil. Erau în uniforme, cu pistoalele la brâu.

„Când unul dintre ei mi-a spus că sunt în alertă din cauza unor evenimente de la Timi­şoara, am făcut tot posibilul să plec şi să mă întorc la Fă­găraş. De aici l-am sunat la generalul Macri. şeful său de cabinet mi-a spus să sun la Timişoara 3, un număr de pe firul guvernamental. Când l-am prins la receptor, l-am întrebat direct: «ce fac acum? Mă tot gândesc la Makarovul ăla…».

Mi-a spus apăsat: «Să nu trageţi! Spune-i lui Popa să le ia toată muniţia ălora de la Gărzile Patriotice. Ia şi armamentul de la paznici»”.

Era agitat şi înainte de a închide i-a spus că s-ar putea să nu se mai vadă niciodată. La scurt timp după revoluţie, Macri a murit în duba care îl ducea de la puşcărie la tribunal. Oficial, a făcut un infarct.

Telefoane diversioniste

La Revoluţie, lucrurile s-au petrecut cu mare repeziciune. A reuşit să-şi păstreze cum­pătul şi să ia cele mai bune decizii. În biroul său se afla un telefon guvernamental, pe care, în decembrie 1989, au venit tot felul de ordine crimi-nale. În 23 decembrie a fost anunţat că un elicopter alb va ataca combinatul dinspre ca­lea ferată. Au fost aduse trei rachete Strela, din poligonul de testări al Combinatului, din Dejani şi un tun KS 19. Foarte sceptic, Teodor şuteu a reuşit să evite o catastrofă, ordonând să nu se tragă. Pilotul elicopterului, victimă la rândul lui a dezinformării, a întors înainte de a survola combinatul. Cristi, fiul său, a luat rachetele şi le-a băgat în port-bagajul propriei maşini pentru a le duce înapoi. Câteva zile mai târziu, pe acelaşi telefon, i s-a ordonat să trimită un detaşament de gărzi patriotice să apere Gara şercaia, unde un grup de terorişti vrea să arunce în aer vagoanele cu îngrăşământ. La fel de pre­văzător, Teodor şuteu a telefonat pe un alt fir, special pentru legăturile CFR, la şercaia. A aflat că şi şeful de gară fusese anunțat că un grup de terorişti, venind de la Făgăraş va ataca gara. Aşa a reuşit să evite masacrul.

A luat-o de la zero

De fapt, pentru Nitramonia, combinatul pe care îl dezvoltase toată viaţa, revoluţia a fost o mare păcăleală. În 1 aprile 1990 s-a pensionat. A văzut că printre noii guver­nanţi erau tot securişti şi acti­vişti pe care îi ştia. Doar că, de data aceasta toată lumea minţea, iar în spate, toţi furau şi stricau. S-a mutat la Bu­cureşti. Soţia lui a fost nevoită să se împrumute la CAR, ca să aibă din ce trăi. A înțeles că trebuie să o ia de la zero. În ‘90 a fost deja căutat acasă de reprezentanţii unor firme mari cu care a lucrat de-a lungul vremii. L-au chemat la  Ho­telul Astoria din Viena, îm­preună cu fiul său, Cristi, care participase de mai multe ori ca translator la unele întâlniri. L-au sprijinit să-şi înceapă o a­fa­cere pe cont propriu. Cu­nos­când la perfecţie domeniul în care lucrase a reuşit să dezvolte o afacere profitabilă. Tot ca are în acest moment a câştigat după pensie, prin forţe proprii. În tot acest timp, Nitramonia a fost distrusă.

Securişti de afaceri

În 2003, un fost ofiţer sub acoperire din comerţul exterior, pe care îl cunoscuse cu ani în urmă, l-a căutat să-i propună să revină la conduce­rea combinatului. Ca de obicei, a fost foarte sceptic, dar curiozitatea l-a făcut să mear­gă înainte. Aşa i-a fost prezentat Mihai Tânjală, un alt fost securist, şi, mai departe, mi-nistrul Privatizării din acea vreme, Ovidiu Muşetescu. A înţeles repede de ce s-a apelat la el, dar, la început, a încercat să mobilizeze oamenii pentru a relua producţia. La o întâlnire la Hotelul Aro, l-a auzit pe Muşetescu cum îi spune lui Tânjală:

„Bine, mă, Tânjală, băi, prostule, ți-am dat să tai fier vechi şi tu reîncepi pro­ducţia?”

În combinat, a veri­ficat vagoanele de fier vechi care ieşeau pe poartă. În scripte apăreau constant mai puţine. Preţurile pentru unele produse extrem de valoroase erau calculate la jumătate faţă de cât făceau pe piaţă. Totul era organizat ca un mare furt. Se vânau materialele scumpe, de milioane de euro: oţelul inoxidabil, cuprul sau alama. Totul era tăiat şi vândut la kilogram. A priceput că fusese adus doar de faţadă, ca să liniş­tească sindicatul. Jaful era condus de doi securişti, Mihai Tânjală şi partenerul său, Valerian Simirică, un român trimis de securitate să se infiltreze în rândurile pocăiţilor de origine română din SUA. După ce le-a spus ce crede despre ei, nu l-au mai lăsat să calce în combinat.

Mândru de nepotul său

Retras în casa din centrul Bucureştiului, văduv de mai mult de zece ani, Teodor şu­teu se gândeşte deseori la vremurile de altădată. ştie că a răzbit într-un sistem care, pentru mulţi este astăzi de neînţeles. Dar a făcut bine mul­tor oameni şi este şi as­tăzi, după atâta vreme, cel mai respectat făgărăşean. Nu îl interesează prea mult politica, dar este mândru de nepotul său Cristi, care a ales să se implice într-un partid. Crede că a venit vremea să se schim­be ceva şi oamenii competenţi şi muncitori să aibă un cuvânt de spus în conducerea ţării. „Ungureanu mi se pare singurul politician serios din ziua de azi. Restul sunt de tot râsul”, spune bătrânul Teodor şuteu, un om a cărui cuvânt are gre-utatea unei experienţe uriaşe.

Teodor Șuteu împreună cu nepotul său

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.