Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Chirie record pentru clădirea Maternităţii: 6.265 de euro pe lună

În 2007, în baza unei legi speciale de retrocedare a patrimoniului cultelor, Biserica Evanghelică Braşov a solicitat şi a primit mai multe clădiri care îi fuseseră naţionalizate abuziv de către comunişti după ajungerea acestora la putere. Clădirea Maternităţii a intrat în proprietatea Bisericii Evanghelice în anul 2008. Imobilul fusese ridicat ca gimnaziu săsesc, fiind naţionalizat de comunişti la sfârşitul anilor ‘40. Imediat după preluarea în proprietate a imobilelor respective, responsabilii Bisericii Evanghelice au solicitat achitarea unei chirii pe spaţiile respective. Nivelul chiriilor a fost cel stabilit normele de aplicare ale OG 94/2010 privind retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultelor.

Anul trecut, conducerea Bisericii Evanghelice a trimis Consiliului Judeţean o adresă prin care oferă spre vânzare clădirea în care funcţionează corpul vechi al Maternităţii, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „I. A. Zbârcea” Braşov. Evaluările făcute au stabilit un preţ total de 3,38 milioane de euro fără TVA. Un preţ mult prea mare pentru administraţia judeţeană. Căncescu a explicat că oricum nu există o asemenea sumă de bani şi că administraţia judeţeană nu poate cumpăra Maternitatea decât cu ajutorul Ministerului Sănătăţii. Astfel că, s-a acceptat varianta plăţii unei chirii lunare proprietarului pentru a folosinţa clădirii şi terenului aferent, începând cu luna iunie 2012.

Plenul CJ Braşov a aprobat în şedinţa de ieri încheierea unui contract de închiriere p o perioadă de doi ani, preţul stabilit fiind de 6.265 de euro pe lună pentru clădirea de 7.000 de metri pătraţi şi terenul aferent.

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...