Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Braşovul se împodobeşte deja pentru Crăciun

Edilii s-au concentrat şi în acest an pe împodobirea principalelor străzi din centrul Braşovului. Reprezentanţii Primăriei ne-au asigurat că toate ornamentele sunt noi şi vor fi mult mai spectaculoase decât cele de anul trecut, costul investiţiei, neschimbându-se însă, respectiv 50.000 de euro. Echipele firmei care se ocupă de administrare iluminatului public din Braşov au început deja să instaleze noile ornamente prin oraş. Astfel, pe strada Republicii, au fost montate ghirlande luminoase, în total 52 de corpuri de iluminat, iar pe B-dul Eroilor şi pe străzile Nicolae Iorga, Mureşenilor şi George Bariţiu, pe fiecare stâlp, au fost montate ornamente, care au forma unei draperii închise, atât de culoare albă, cât şi de culoare albastră.

Ornamente dinamice

Faţă de anii trecuţi, în parcul central va fi montată o instalaţie mai deosebită, o coroniţă dinamică care pare că are ţurţuri, iar decorurile vor fi completate în Piaţa Sfatului cu câteva ornamente care vor da senzaţia de tridimensionalitate. De departe, cel mai spectaculos va rămâne bradul de Crăciun, care va avea şi în această iarnă peste 20 de metri şi va fi împodobit deosebit. „Toate aranjamentele luminoase vor fi mai de impact, fiindcă nu sunt statice. În perioada următoare, va fi împodobită şi clădirea Primăriei, şi cel mai probabil, în această zonă, ca de altfel şi pe Republicii şi în Piaţa Sfatului, vor fi montate figurine luminoase specifice sărbătorii Crăciunului. Totodată, Primăria îi va sprijini şi pe consilierii locali care vor să amenajeze în cartierele de care răspund brazi de Crăciun”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Montarea tuturor decoraţiunilor trebuie încheiată până pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, când se vor aprinde toate luminiţele şi se va deschide sezonul de sărbători „Oraşul din Poveste”.

Comentarii
Loading...