Vreme bună la final de an

Românii vor putea să îşi petreacă anul acesta Crăciunul pe pârtiile din staţiunile montane, având în vedere că deschiderea sezonul de schi 2012-2013 a avut loc de la finalul săptămânii trecute. Vremea va fi şi ea favorabilă amatorilor sporturilor de iarnă, iar temperaturile, deşi în creştere, nu vor afecta în mod semnificativ grosimea stratului de zăpadă.

Nu vor fi afectate condițiile de schi

“Temperatura va fi în creştere şi pe zona de munte, dar durata în timp a valorilor ridicate nu va fi suficientă pentru a diminua stratul de zăpadă”, a declarat meteorologul de serviciu al Autorităţii Naţionale de Meteorologie (ANM). Acesta a mai explicat şi că statul de zăpadă este destul de consistent astfel încât şi dacă ar scădea cu 10-15 centimentri pe parcursul următoarelor zile, românii se vor putea bucura în continuare de sporturile de iarnă. De asemenea, temperaturile normale la valori maxime se vor situa de Crăciun în intervalul -1 – 5 grade Celsius, mai cald urmând să fie în vestul ţării şi în zonele de deal.

Nici de Revelion temperaturile nu vor fi scăzute, după cum ne-a explicat meteorologului de serviciu al ANM. Pe parcursul nopţii nu va fi ger, temperaturile urmând să fie unele normale pentru sfârşitul lunii decembrie.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply