“La cumpăna dintre ani”, la Biserica Neagră

Trecerea în noul an este marcată la Biserica Neagră prin concertul “La cumpăna dintre ani” ce are loc pe 31 decembrie şi este organizat de Biserica Evanghelică, Parohia Braşov.

Pentru cea de-a 14-a ediţie, organizatorii au pregătit un program divers care va include muzică instrumentală şi vocală de Verdi, Wagner, Dowlandt, Bach, Bizet, Beethoven, în interpretarea soliştilor Cristina Radu şi Sonia Hazarian, a unui cor de tineret, precum şi a organiştilor Steffen şi Eckart Schlandt, se precizează în comunicatul transmis de Biserica Evanghelică, Parohia Braşov.

Încă de la prima ediţie din 1999 a concertelor “La cumpăna dintre ani” scopul organizatorilor a fost acela de a sprijini financiar lucrările de restaurare a unor orgi din zona Braşovului. Anul acesta, fondurile care vor fi strânse din vânzarea biletelor vor susţine proiectul restaurării orgii istorice din Hamba judeţul Sibiu, construită în anul 1837. După restaurare, orga va fi amplasată pe tribuna de sud a Bisericii Negre.

Biletul de intrare la concert costă 10 lei.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply