La muli ani români! La mulți ani prieteni!

A mai trecut un an în care fiecare a sperat că va trăi mai bine. Din păcate nu a fost așa. Anul 2012 a fost unul electoral, al promisiunilor, al tensiunilor duse până la extrem si doar atat. Fiecare român își face propriul bilanț, din pacate pentru majoritatea unul negativ. Sunt convins că fiecare român a înțeles că nu se poate sprijini decât numai pe sine. Dar ce a fost a fost! Trecutul nu mai poate fi schimbat. Ce facem cu prezentul, cel care ne proiectează existența în viitor? Sigur, fiecare are datoria de a spera, de a crede, însă nu ajunge! Eu cred că fiecare dintre noi are datoria și de a acționa, de a avea atitudine. În fapt atitudinea este cea care ne definește. Viața fiecărui român depinde  de  atitudinea si modul în care actioneaza, doar o atitudine pozitiza, creatoare si cu mult efort putem sa ne schimbam viata in bine.
      Îmi doresc ca în anul 2013 fiecărui român să nu îi lipsească pâinea de pe masă, îmi doresc ca statul să își respecte cetățenii și să se achite de obligația pe care o are față de fiecare român. Dar mai știu că acest lucru nu va fi posibil fără o reformă radicala si imediată a statului, fără o descentralizare concretă, cu  legi clare si simple, cu politicieni onesti. Știu că este doar un deziderat personal. Dar mai știu că el poate fi atins dacă românii vor fi atenți la deciziile administrative și politice și vor sancționa orice abatere de la normele de drept, orice abuz.
     Acum, la începutul anului 2013, doresc fiecărui român înainte de orice, multă sănătate, putere de muncă și desigur ”La Mulți Ani!” O viață demnă, plină de zile împlinite care să aducă bucurie în fiecare familie, în fiecare suflet. Nimic nu este mai important acum, la început de An Nou, decât unitatea și buna înțelegere în familia fiecăruia, bucuria de a fi împreună cu toți cei dragi. Unitatea familiei dă și unitate fiecărei comunități ale cărei nevoi iată, se limitează doar la o viață decentă, la normalitate.
      În acest Nou An, fie ca bucuria să cuprindă pe fiecare român! „La Mulți Ani, români! La Mulți Ani, prieteni!”

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply