Tradiții de „Îngropatul Anului”

Cremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie este numit Îngropatul Anului, denumirea de Revelion aparținând vremurilor moderne. În acesată perioadă, în satele din zona Făgăraș – Rupea, încep să colinde cetele de feciori.

De la Crăciun, până la Sfântul Ioan

Timpul care curge spre infinit este „oprit“ după 365 de zile și întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la capăt în ziua de Anul Nou. În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, tradițiile populare renasc în satele din județ. De la tăiatul porcului, până la organizarea cetelor de feciori, obiceiurile străvechi sunt readuse în prim plan, sătenii bucurându-se și sărbătorind ca în nici o altă perioadă de peste an. De la Crăciun și până la Sfântul Ioan, oamenii îmbracă hainele de sărbătoare și se veselesc loalaltă, indiferent de vârstă.

Ceata de feciori din Șercăița

Satul Șercăița găzduiește și în această iarnă ceata de feciori. Este un obicei păstrat din străbuni și care  înveselește întreg satul, de la mic la mare, de la Crăciun până la Sfântul Ioan.  Ceata de feciori este o mică grupare de 10-14 tineri necăsătoriți cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani. Încă din jurul datei de 15 noiembrie, tinerii din sat se întâlnesc pentru a discuta echipa care va forma ceata de feciori și care va distra întreg satul pe perioada sărbătorilor de iarnă. Tot atunci se stabilește cine va conduce ceata și tradiția șercăițenilor pe perioada sărbătorilor de iarnă. Adică vătaful, urmat de căpitan. Desemnarea vătafului este cea mai grea alegere a funcțiilor din ceată întrucât, conform obiceiului străbun, vătaful trebuie să se căsătorească în anul următor. Acest obicei nu se mai păstrează întocmai  în zilele noastre. După desemnarea celor care vor conduce, se aleg celelalte posturi: colcerul, crîșmarul și cei doi armași, după care sunt puși în ordine feciorii de rând. Armașii sunt aleși să joace fetele cînd se colindă în seara de Ajun.  Între Sfântul Nicolae și Crăciun feciorii din ceată  învață colindele și  dansurile ce se vor juca în vatra satului de sărbători. Tot atunci se  tocmesc muzicanții, se  procură mâncarea și se amenajaează  sala unde se vor desfășura activitățile tradiționale. De asemenea, familiile feciorilor din ceată se ocupă de costumele populare pe care le vor îmbrăca cetașii. Tot feciorii trebuie să-și caute o gazdă în sat unde vor sta pe toată perioada sărbătorilor.

Colindatul de Ajun

Activitatea cetei începe în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, la ora 12.00, fiind prima zi de ceată denumită și „Colinda“. Atunci, feciorii colindă sătenii, mergând din casă în casă până la ora 4.00 a doua zi. Potrivit datinei, primul colindat este preotul satului după care urmează toate familiile. Trebuie  colindat într-o singură zi tot satul de aceea este considerată și cea mai grea zi din Ceată. Sătenii au obligația să-i primească pe colindători și nu oricum ci cu bani, pâine și carne de porc, toate acestea fiind strînse de către vătaf și depozitate la „gazdă“ spre a fi preparate. La plecarea dintr-o casă, cetașii  urează gazdelor sănătate și belșug pentru anul ce vine. O obligație în plus au  feciorii față de gazdele care au fete. Aici cetașii sînt invitați în casă unde interpretează două colinde, una pentru fata gazdei și alta pentru părinții acesteia. Ei trebuie să joace toate fetele din acea casă. Ca răsplată pentru atenția acordată, familia servește cetașii cu tot felul de bunătăți inclusiv preparate de porc, țuică fiartă și vin fiert. Cetașii nu uită nici gazdele care au băieți. Acestea invită ceata în casă unde se interpretează o colindă specifică doar băieților și unde sunt serviți cu vin, țuică și cozonac.

Cetașii își aleg partenerele din sat

Ceata de feciori își alege fetele din sat care vor petrece sărbătorile la gazda cetei. Odată incluse în ceată, feciorii trebuie să le acorde cea mai mare atenție în Ajunul Crăciunului. Ei le colindă și le joacă. Fecioreasca și învârtita sînt dansurile pe care ceata le joacă la casele în care locuiesc fetele cetașe. Pe tot parcursul zilei de 24 decembrie, ceata de feciori este însoțită prin sat de cîțiva muzicanți din formația aleasă (un saxofonist, un acordeonist și o persoană care cîntă la tobe) care acompaniază grupul de colindători. În ziua de Crăciun  toți cetașii participă la slujba oficiată la biserica satului. La sfârșitul slujbei,  cetașii colindă împreună cu cei aflați în biserică.  După masa, ceata merge la  Căminul Cultural din sat unde începe jocul și care durează până spre miezul nopții. Feciorii joacă toate fetele în văzul sătenilor. Cetașii au obligația față de sat să organizeze toate distracțiile din zilele sărbătorilor de iarnă.  În zilele de Crăciun cetașii se îmbracă în costume populare, lucru ce-i deosebește de restul tinerilor din sat care nu fac parte din Ceată. După activitățile din  zilele de Crăciun, cetașii au o pauză pentru a se reface pentru Revelion și Sfântul Vasile.   Revelionul este sărbătorit doar între cetași, atât fete cât și băieți.

Scăldatul de Bobotează

Cetașii din Șercăița se reunesc înaintea Bobotezei pentru a împlini obiceiurile ultimelor sărbători. Și asta pentru că sătenii așteaptă ca botezul dat de preot să fie completat cu tradiția veche a satului, scăldatul în râul ce traversează localitatea. În acest sens, feciorii își pregătesc așa zisul  „burduf“. Imediat după Revelion și Sf. Vasile, ei amenajează pe râul satului un fel de baraj, care să adune atâta apă încât să poată înota de Bobotează. În Ajunul Bobotezei ei verifică burduful. Tot în acea zi, preotul din sat merge din casă în casă pentru a boteza gospodăriile oamenilor cu apa  sfințită în biserică. Fiecare cameră din casele sătenilor este vizitată și stropită cu  busuioc și apă sfințită de către preot. Toți sătenii așteaptă în acea zi botezul dat de preot. În ziua de Bobotează, dimineața devreme, tinerii cetași se strâng la biserică împreună cu credincioșii. Preotul oficiază slujba Botezului Domnului începînd cu ora 4.00. După slujbă, dar nu mai târziu de ora 7.00, toată suflarea  merge la râul care trece prin localitate. Acolo unde cetașii au amenajat burduful. Aici se amenajează un fel de altar unde preotul slujește din nou.  Alte câteva  găleți pline cu apă vor fi sfințite de către preotul satului. Slujba de la râu se încheie cu stropirea în cele patru zări  a câmpului. Acolo unde sunt semănăturile oamenilor.

Aruncatul crucii în apă

După slujbă,  intră în acțiune cetașii. Preotul aruncă  crucea în „burduf“, după care cetașii trebuie să sară să o aducă înapoi. După cruce pot intra și alți oameni din sat. Există însă și o ordine care trebuie respectată de tineri. Se referă la funcțiile primite de cetași la începutul sărbătorilor.  Prima dată trebuie să intre în apă vătaful, el fiind cel care răspunde de acțiunile cetei. A doua oară sare în apă căpitanul, iar a treia oară ceilalți cetași. Amatorii de senzații tari care nu fac parte din ceată nu mai respectă ritualul intrării în apă și sar imediat ce preotul aruncă crucea în apă. Primul care ajunge la cruce și o scoate din apă se întoarce la preot care îi dă binecuvântarea. Cu ani în urmă, scăldatul în rîu și prinderea crucii erau mult mai dure.

Ultima petrecere, de Sfântul Ioan

Sărbătoarea continuă în ziua de Bobotează. În jurul orei 14.00, la  Căminul Cultural din Șercăița se strânge din nou tot satul. Fetele și feciorii sunt  îmbrăcați în costume populare. Fiecare cetaș va fi însoțit de fata cu care a petrecut în noaptea de Revelion. Se vor dansa dansurile specifice  zonei. În primul rând o sârbă ardelenească în care nu vor intra și cei din afara cetei. Apoi vor urma brâul, învârtita, poșovoaica, dar și o brașoveancă. După aceea, întreg satul poate intra în joc. Pe la jumătatea petrecerii, cetașii, împreună cu fetele vor tăia colaci pe care  care îi  vor împărți la toți sătenii. Sont colacii pe care nu i-au consumat la Ceată și pe care i-au primit de la săteni atunci cînd i-au colindat.  În trecut se servea și cîte o bucățică de carne de porc, tot din cea primită de la familiile pe care le-au colindat de Crăciun.  Sărbătoarea se va termina târziu în noapte, urmând ca a doua zi să sărbătorească din nou. De Sfântul Ioan, cetașii vor cînta la toți cei care poartă numele de Ioan și Ioana. Spre seară, după ce toți au fost colindați de cetași, începe o nouă petrecere cu dansuri populare. Este și ultima din cele pe care le-a organizat Ceata în sat. La finele petrecerii de Sfîntul Ioan, Ceata se sparge.  Tinerii își iau  rămas bun unii de la alții și apoi „joacă butoiul“, ultimul dans al Cetei.

„Tistia” în satele din zona Rupea

Cete de feciori se organizează și în satele din zona Rupea. Aici se alege „tistia“, conducătorii cetei. „Tistia“ este alcătuită din: judele mare – conducătorul cetei – un fecior mai matur care răspunde de activitatea cetei, judele mic – cel mai tânăr dintre feciori, crâșmarul mare și crâșmarul mic care se îngrijesc de bunurile primite, doi feciori de încredere care țin evidența și controlul veniturilor cetei. După ce tistia a fost aleasă, încolonați câte patru, feciorii pornesc cântând cântece patriotice. În fața cetei se află „tistia“. Semnul dinstinctiv pentru conducătorii cetei este căciula împodobită cu câte un spic de porumb special păstrat din toamnă pentru acest scop. Toți feciorii, 40-50, sunt îmbrăcați în costumul tradițional al zonei. Cu câteva zile înainte de sărbătorile de iarnă, judele se îngrijește să angajeze muzicanții, de obicei un trompetist, un claviturist și un violonist. După care, feciorii împreună cu  judele adună lemne din sat pe care să le folosească la gazda aleasă.

Spartul Cetei

Boboteaza și Sfântul Ioan sînt ultimele din lanțul sărbătorilor de iarnă la care feciorii  mai înveselesc viața satului făgărășan. Colindatul, fecioreasca, învârtita, purtata, scăldatul de Bobotează, bătutul tufei sînt obiceiuri așteptate în fiecare iarnă. Spartul Cetei însă întristează pentru că, o dată cu acest pas, viața satului pare să se stingă. Costumele populare sunt puse în laița veche unde vor rămîne timp de un an până cînd vor fi din nou în centrul atenției. De asemenea, feciorii își părăsesc gazda pentru a-și relua activitatea cotidiană. Nu vor mai exista, vreme de un an, vătafi, căpitani, casieri, irozi,  care să bată la porțile gospodarilor pentru  a le ura bunăstare și sănătate. Și fetele  vor lăsa în urmă frumusețea tradiției, cătrințele și iile pentru încă un an. Toți vor preda ștafeta altei generații în iarna următoare, doar fotografiile aducându-le aminte de Ceata satului făgărășean.

Obiceiurile Anului Nou

Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este un timp ritual, împărțit simetric de Revelion în două părți: perioada dintre Crăciun și miezul nopții de 31 decembrie și apoi până la Bobotează. În prima parte a ciclului, timpul se degradează neîncetat, apoi urmază solstițiului de iarnă, cînd Soarele începe să urce pe boltă. Obiceiurile exprimă la început teama, dezordinea și haosul, iar după miezul nopții de Revelion optimismul, veselia, ordinea și echilibrul. Iată care sunt cele mai importante astfel de obiceiuri:
PLUGUȘORUL. În ajunul Anului Nou, cetelr de flăcăi și de bărbați de curând însurați pleacă cu Plugul. Urarea de Plugușor este de fapt un adevărat poem care deschide cu har, recurgând la elemente fabuloase, toate muncile agricole. Plugușorul este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor.
SORCOVA. Umblatul cu Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor. Aceștia poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar surov (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, sorcova joacă întrucîtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat.
SEMĂNATUL. Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor și practicat de copii în dimineața zilei de Anul Nou, după încheierea Plugușorului. Colindătorii (băieței si fetițe) purtând traiste de gât încărcate cu semințe de grîu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitînd semănatul pe ogor, și urează gazdelor sănătate și roade bogate. Ei sînt răsplătiți cu mere, colaci sau bani.
PERINIȚA. Este un dans al sărutului, tipic românesc, din noaptea Revelionului. Acest dans poartă numele perniței care se așază în mijlocul horei și pe care îngenunchează partenerii pentru a se săruta. Ea exprimă, prin consumul abundent de mîncare și băutură, glume și urări, starea de bătrânețe a timpului, prezentă și la priveghiul de înmormântare.
STRIGATUL PESTE SAT. Este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru judecarea publică a celor care au încălcat regulile comunității. Cocoțați pe dealuri, movile, copaci sau acoperișuri, ei „biciuiesc“ prin versuri sau înjurături  fetele bătrîne, flăcăii tomnatici, babele care fac farmece și descântece, bărbații care își lasă nevestele, leneșii, hoții sau bețivii. Acest dialog este așteptat de întreaga comunitate, încheindu-se cu formula „Cele rele să se spele, cele bune să se adune!“. Pentru curățarea relelor și alungarea spiritelor rele, obiceiul este însoțit de aprinderea focurilor.
STINGEREA LUMINILOR. La mijlocul nopții de Revelion, la momentul zero al anului calendaristic, este marcată moartea anului și totodată a moșului, a zeului ajuns la bătrânețe, și în același timp renașterea lor. În acest moment miraculos, reînvie timpul și mediul înconjurător, forțele binelui ies învingătoare în lupta cu cele rele, lumina asupra întunericului, căldura asupra frigului, viața asupra mortii.
VERGELUL. După o petrecere în ograda unui sătean înstărit, oaspeții care vor să-și afle viitorul, aruncau într-o găleată cu apă neîncepută (apă de izvor ori de fântână, luată în primele clipe după miezul nopții) un obiect. Ceremonia este condusă de un om șugubăț, care ține cîte un bețișor verde de alun în fiecare mână. În momentul descântecului, un băiat de 10-11 ani scoate un obiect din găleata cu apă și după ce se stabilește al cui este obiectul i se prezice norocul de Anul Nou. La următorul obiect scos din găleată, omul prezice noroc de Bobotează, de Paști, luîând sărbătorile la rând. Cînd ceremonia se termină, oamenii chiuie și aruncă apa. În căldare se adduce apoi vinul ce urmează să fie băut până în dimineața următoare.

CAPRA. Acest obicei tine, de regula, de la Crăciun până la Anul Nou. Capra se alcătuiește dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se învelește cu hartie roșie. În cele doua falci de sus ale capului, se pune falca de jos, care se misca in jurul unui cui care nu se vede. De partea de dinaintea fălcii de jos se află atârnat un clopoțel, iar de partea de dinapoi se afla legata o sârmă de care se trage pentru a deschide și închide gura caprei. .
URSUL. Cei care colindă cu Ursul vin din părțile Moldovei. Ursul este întruchipat de un flacău purtând pe cap și umeri blana unui animal ucis, împodobită în dreptl urechilor cu ciucuri rosii. Capul ursului se confecționează dintr-un schelet de lemn acoperit cu o bucată de blană iar trupul dintr-o panza solidă. Masca este condusă de un „Ursar”,îinsoțită de muzicanți și urmată, adesea, de un întreg alai de personaje, printre care se poate afla un copil în rolul „puiului de urs”. În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, ținându-și echilibrul cu ajutorul unui ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pâmântul cu tălpile.

 

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.