Adevăratul comisar

Printre alte numeroase a­res­tări celebre, vestitul co­misar Eugen Alimănescu, cel care a inspirat personajele comisarului Moldovan, respectiv Miclovan, din fil­mele lui Sergiu Nicolaescu,  i-a prins și pe cei care au spart sediul Băncii Naționale din Brașov, furând  un milion de dolari și 300 de co­coșei de aur, o sumă consi- derabilă în acele vremuri. Gangsterii au procedat exact ca în filmele regretatului regizor, fiind mascați și înar­mați cu mitraliere.  În urmă cu 60 de ani, sediul Băncii Naționale se afla pe strada Porții, actuala Republicii, a­colo unde astăzi își are sediul Parchetul. Prinderea spărgă­torilor a dus, până la urmă, la sfârșitul tragic al comisarului Alimănescu.

Adevărul din spatele propagandei

Regretatul regizor a și recunoscut că personajul său este inspirat atât de figura lui Alimănescu cât și de cea a unchiului său, comisarul-șef Gheorghe Cambrea. Serialul, redifuzat de televiziuni zilele acestea, se bucură de succes chiar și acum. Seria „Comisarilor” ascunde însă printre episoadele sale, perfidia unui mesaj de propagandă comu­nistă. Filmele vor să ne con­vingă că nonconformistu

l poli- țist interpretat de Sergiu Nicolaescu ar fi colaborat, în cel mai armonios mod posibil, cu „puterea populară”, reprezen­tată de un nou șef, pus în funcție de comuniști. Adevă­rul istoric a fost exact pe dos.

Bandiți în libertate

După amnistia din septembrie 1944, pușcăriile aproape că s-au golit de infractori. Comuniștii ilega­liști, pun­gașii mărunți și escrocii s-au trezit liberi pe străzi, să-și facă de cap. Haosul de după război le-a priit de minune. Forțele de ordine nu făceau față noului val de ban­diți, în plus, mulți dintre polițiști erau mână în mână cu infractorii. Rău­făcătorii se războiau pe stradă ca-n filmele americane. Nici în Brașov, lucrurile nu stăteau cprea bine. Presa vremii scr­a despre nenorociți deghizați în soldați ruși, ce intrau în casele oamenilor și sub amenințarea cu arma furau mâncare și haine. Imediat după instaurarea la putere a comuniștilor și vânarea „inamicilor popo­rului“, au fost destule cazuri de infractori deghizați în polițiști, care au jefuit prăvălii și brașoveni mai înstăriți.

Ministrul care a angajat jefuitorii

Nu de puține ori s-a întâmplat ca șefi ai Poliției să fi fost capii afacerilor necurate. Ba chiar, capul Ministerului de Interne a fost implicat, indirect, într-un jaf care a stârnit vâlvă în toată țara. Teohari Georgescu, ajuns  ministru de Interne în anul 1945, și-a amintit de doi colegi „talentați“ de pușcărie,Voinescu și Cairo. Banditul Cairo primise porecla aceasta în urma pungă­șiilor comise în Egipt, unde era destul de cunoscut în lu­mea interlopă. Teohari Geor­gescu i-a numit  în funcțiile de comisar-șef al Circumscripției I, respectiv II din București, sub pretextul că aceștia își vor folosi cunoștințele de spărgă­tori în anchetele polițienești.

Spargeri în serie

Voinescu și Cairo s-au înscris în Partidul Comunist, și la numai o săptămână de la învestitură, s-au pus pe treabă. Au dat o spargere ca-n filme la filiala BNR Brașov, de unde au furat un milion de dolari și 300 de cocoșei de aur. La operațiune a participat și un anume Florică Florescu, specializat în spargerea băncilor. Zis „Gura de lup”, Florescu tăia casele de bani prin placa din spate, cu o „gură de lup” specială. Tăierea plăcilor de oțel stratificate pentru a ajunge la compartimentele cu bani, necesita un procedeu aparte. Acesta, după ce și-a luat par­tea, a fugit în Franța. În acest fel a putut să scape de puș­cărie. Polițiștii brașoveni nu au putut să-i prindă, și multă vreme s-a discutat despre jaf.

Sinucidere ca-n filme

După lovitura de la Brașov, comisarii-spărgători mai co­mis câteva furturi la filiale ale BNR din țară și din București. Au ucis cu sânge rece pe oricine le-a stat în cale. Au fost opriți de brigada „Fulger“, o trupă de elită condusă de comisarul Eugen Alimă­nescu. După fuga în Franța, Florica lăsase „moștenire”  în banda Voinescu-Cairo un ucenic, pe Istrate, pe care îl învățase „meserie”. Numai ca acesta era foarte nemultumit de partea lui din pradă și, amenințat de Alimănescu, care-i promisese solemn că o să-i pună în cârcă mai multe cazuri nerezolvate, a acceptat să-i dea în gât pe comisarii-spărgători. În urma unui pont dat de Istrate, brigada lui Alimănescu a aflat care va fi următoarea spargere a lui Voinescu și Cairo, aceștia fiind prinși în flagrant. Decât să reintre după gratii, cei doi au preferat să-și tragă câte un glonț mortal unul altuia. Presa  nu  prea  a  semnalat  multe  informații   despre comisarii jefuitori, probabil din cauza faptului că aceștia erau membri în Partidul Comunist.

Povestea lui Alimănescu

Eugen Alimănescu a rămas în istorie sub numele de „Co­misarul de fier”. O personalitate puternică, cu spirit jus­­tiţiar, care a reuşit să strângă în jurul său o mână de oameni corecţi, dintr-un sistem putred de co­rupt. S-a născut pe 26 iulie 1916, la Slatina. Tatăl său era func­ţionar la primărie, iar ma­ma casnică. A avut un frate, Constantin, şi trei surori. În anul 1936, a absolvit o şcoală de contabilitate şi comerţ, la Slatina. Între 1936 şi 1937, a lucrat ca funcţionar la Institutul de Cooperaţie Bucureşti, apoi a fost încorporat în Regimentul 1 Transmisiuni, fiind lăsat la vatră abia în 1943. S-a angajat contabil la o societate din Bu­cureşti, dar, în iulie 1944, a fost din nou concentrat la Batalionul 20 Transmisiuni, cu gra­dul de sergent. A fost pe front în URSS, cu o companie ope­rativă de transmisiuni, primind Virtutea Mi­litară. În 1 iunie 1945, şi-a de­pus cererea de intrare în Poliție. A fost angajat pentru foarte scurt timp ca ofiţer operativ care strângea date din teren, apoi comisar. Legenda, preluată de filmele lui Nicolaescu, spune că Ali­mănescu le spunea informatorilor „Limbă”.

Lichidați pe loc

Brigada „Fulger”, care ac­ţiona sub comanda lui Ali­mănescu, era compusă din 22 de poliţişti incoruptibili, majoritatea tineri aleşi personal de comisar chiar de pe băncile şcolii. Ideea înfiinţării brigăzii, care beneficia de arme automate şi două maşini rapide (o premieră pentru Politia Capitalei), i-a venit comisarului Alimanescu după ce în urmă mai multor arestări pe care le-a făcut la scurt timp după ce-a intrat în poliţie, a constatat că infractorii erau rând pe rând eliberaţi. Metoda era aplicată la scară largă atunci. În si­tuaţiile în care un răufăcător notoriu, cu „pile”, ajungea în spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza „gravelor probleme medicale” sau „pentru bună purtare”. Mai mult, în unele cazuri pedeapsa data de instante era prea mică în com­paraţie cu gravitatea faptelor. Comisarul Alimanescu şi echipa sa de incoruptibili au venit însă cu o abordare ra­dicală: lichidarea infractorilor. Chiar dacă în presa postbelică bandiţii erau „stârpiţi” de brigada comisarului în urma schimburilor de focuri, în realitate, de multe ori, răufă­cătorii erau practic asasinaţi. În rapoartele brigăzii se men­ţiona că fie au vrut să fugă de sub escortă fie au deschis focul asupra lor. O altă replică celebră a filmelor lui Sergiu Nicolaescu, „Mâinile sus! Cine mișcă, nu mai mișcă!”, i-a fost atribuită de presa de acum șase decenii tot comisa­rului Alimănescu.

Cum l-a poreclit presa

Alimănescu era recunoscut pentru faptul că nu lua „ostatici”, ci îi provoca pe bandiţi să scoată pistolul pentru a-i putea lichida în legitimă apărare. Celebrul comisar nu s-a rezumat însă la simple acţiuni de stradă ci a elaborat o întreagă strategie de combatere a cri­minalităţii. A mizat în primul rând pe mass-media asigu­rându-şi astfel o mediatizare cât mai mare a descinderilor sale. Efectul era dublu: speria bandele înarmate şi liniştea populaţia. A fost poreclit „Terminatorul”, „Comisarul de fier”, „Fanaticul”, „Justiţiarul”. Era temut de criminali, care au încercat multă vreme să-l asasineze, dar era bine păzit de oameni din echipa lui.

Cazul de la Sinaia

La sfârșitul lui ’48, trimis la Sinaia să investigheze un furt de bijuterii prețioase sustrase dintr-o vilă,  a ajuns la conclu­zia că un niște ofițeri ruși au fost vinovații. Nu i-a denunțat, știind că nu li se va întâmpla nimic, armata roșie fiind la putere în România. Nu a avut de ales decât să-i atragă în vila unde s-a comis infracțiunea și să-i împuște pe toți cu mâna lui. A fost o greșeală fatală. A fost arestat în scurt timp, dar pe actul de condamnare a a fost scris: corupţie, delapidare și furt din avutul obştesc. Oamenii lui au fost anchetaţi ca poliţişti corupţi. Erau învinuiţi că păstrează o mare parte din capturile făcute la descinderi. În unele cazuri, acuzațiile s-au dovedit adevărate. Salariile fi­ind mizere, mulţi dintre poli­țiști îşi pierdeau viaţa de tineri, în lupta cu bandele criminale. Familiile lor nu beneficiau de altă protecţie, fizică sau financiară, în afara celor pe care şi le ofereau singuri.

Încarcerat la Făgăraș

Despre viaţa comisarului Alimănescu cu greu se poa­te afla ceva în zilele noastre. Dosarul de cadre nu mai există iar în arhivele cu ziarele vremii mai sunt doar câteva articole care au scăpat de foarfecele celor de la Securitate. Nici măcar o fotografie nu s-a mai păs­trat. A fost închis la Făgăraş, celebra închisoare pentru poliţiştii indezirabili.  Eliberat, a fost închis din nou. Într-un final, a fost azvârlit din trenul cu care era transportat de la o închisoare la alta. S-a spus că a vrut să fugă de sub escortă, una dintre expresiile folosite cel mai des în ra­poartele lui Alimănescu, a­tunci când voia să justifice moartea unui arestat. S-a spus că ministrul de interne, Teohari Georgescu, dăduse ordin să i se plătească cu aceeaşi monedă, după ce îi omorâse amicii.

Teohari Georgescu

Teohari Georgescu, ministrul infractor

Teohari Georgescu, ca ministru de interne, şi-a creat un anturaj de infractori, era un ministru corupt, în timpul căruia distanţa dintre lumea politică şi cea interlopă era inexistentă. Prieteni buni îi erau şi celebrii spărgători Constantin Cairo sau Florică Voinescu, foști colegi pe pușcărie. Prinderea celor doi autori ai spargerii de la Brașov, de către comisarul Alimă­nes­cu, l-au făcut pe ministrul comunist să-și ia toate mă­surile pentru a scăpa de incomodul comisar. Teohari Georgescu a fost ministru de Interne din 1945 până în 1952. La 18 februarie 1952 a fost arestat pentru „de­viere de dreapta”, însă nu a fost condamnat. Tras pe linie moartă, a devenit director la Întreprinderea poligrafică. S-a pensionat în 1972. A murit în 31 ianuarie 1976, la București.

Unchiul regizorului, închis la Făgăras

Unchiul regizorului Sergiu Nicolaescu, comisarul Gheorghe Cambrea, a lucrat alături de Alimănescu la rezolvarea mai multor cazuri celebre din Capitală. Comisarul Cambrea a lucrat în toate brigăzile poliţiei, de la moravuri la pungăşii, la jafuri armate şi crime. Odată cu prigoana pornită de comuniști împotriva comisarilor din echipa lui Alimănescu, Cambrea a fost și el arestat. În 1941, Cambrea arestase un ilegalist comunist, care apoi a fost asasinat de o „echipă a morții” legionară. S-a dovedit ulterior că „tovarășul” era informator al poliției și că a fost reținut doar pentru a fi protejat. Însă comisarul-şef Gheorghe Cambrea a fost condamnat la 20 de ani de puşcărie. A fost trimis tot la Făgăraş, în 1950, şi a ieşit în 1965, prin decretul lui Ceauşescu de eliberare a deţinuţilor politici. Bolnav, a mai trăit doar doi ani după eliberare.  Practic, caracteri­s­ticile ambilor poliţişti, Alimănescu și Cambrea, după cum a povestit chiar Sergiu Nicolaescu, au dus la conturarea profilul comisarului Moldovan.

Seria celor șase filme polițiste

  • CU MÂINILE CURATE (1972). Seria filmelor cu comisarul Moldovan/ Miclovan a debutat în 1972. Comisarul Miclovan este prins în lupta cu bandele înarmate, acţionând după „metoda Alimănescu”, în timp ce activistul politic interpretat de Ilarion Ciobanu încearcă să-l determine să acţioneze după „proceduri”.
  • ULTIMUL CARTUȘ (1973). Miclovan e mort, iar partenerul său, Roma, anchetează uciderea acestuia, descoperind o reţea nebuloasă de politicieni corupţi, comunişti, liberali dar şi legionari şi interlopi.
  • UN COMISAR ACUZĂ (1973). Comisarul Miclovan devine Moldovan. Acțiunea se petrece în timpul în care „Garda de Fier” este la putere şi încearcă să o păstreze prin teroare. Asasinatele comise la Jilava de „echipele morţii” îi sunt repartizate comisarului Moldovan de la Brigada Moravuri, în speranţa că le va rezolva convenabil pentru complotişti. Comisarul este împuşcat la sfârşit.
  • REVANȘA (1978). Comisarul Moldovan trăieşte! E iarna lui 1941 și o grupare fascistă îi răpeşte băiatul. Comisarul este trădat de şefii lui şi nu reuşeşte să-şi salveze unicul copil.
  • DUELUL ( 1981). Comisarul Moldovan trebuie să rezolve cazul unei spargeri operate în momentul deschiderii seifului de la bancă, în care se afla contul mişcării legionare. Dându-se drept profesor de sport, comisarul reuşeşte să se apropie de singurii martori ai spargerii, trei copii ai străzii.
  • SUPRAVIEȚUITORUL (2010). Comisarul Moldo­van revine pe marile ecrane, la câteva decenii dupa ultimul film al seriei. Interpretat de Sergiu Nicolaescu și de actorul ceh Petr Falc, Moldovan își continuă aventurile în anul 1978. Comisarul participă la o ruletă ru­sească, după ce, în perioada încarcerării în închi­soarea din Făgăraş participase de multe ori la jocul extrem organizat de un colonel rus, interpretat de Ion Dichiseanu.

Roman versus Molfovan

Scenaristul primului film din serie a fost Titus Popovici. Acesta introduce în povestire personajul comisarului comunist, jucat de Ilarion Ciobanu. În finalul din „Cu mainile curate”, Moldovan este ucis. Al doilea film, „Ultimul cartus”, îl are ca personaj principal doar pe comisarul Roman. Sergiu Nicolaescu vrea să-l readucă în scenariu pe comisarul inspirat de celebrul Alimanescu, certându-se cu Titus Popovici, care renunță să mai scrie scenariul. Comisarul întruchipat de Sergiu Nicolaescu, reapare în următoarele filme. Ilarion Cio­banu continuă cu personajul său, comisarul Roman, în altă serie de filme, cu mai puțin succes: „Conspirația” (1972), „Departe de Tipperary” (1973) și „Capcana” (1974).

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply