Cum a fost căutată Elodia prin mănăstirile din județul Brașov

După ce poliţistul Cristian Cioacă a declarat că soţia sa nu ar fi moartă, ci s-ar ascunde într-o mănăstire, reprezentanţii Patriarhiei Române au anunțat că Elodia Ghinescu nu figurează în evidenţa niciuna dintre cele 310 mănăstiri şi schituri din România. Conform www.gandul.info, Patriarhia nu și-ar fi făcut treaba cum trebuie: chestionare trimise pentru a afla dacă acolo este găzduită Elodia sau o femeie cu semnalmentele ei nu au ajuns la toate mănăstirile.

N-au ajuns chestionarele

Reporterii de la www.gandul.info demonstrează că la unele mănăstiri din țară nu au ajuns chestionarele Patriarhiei. Printre acestea figurează și mănăstiri din județul Brașov, chiar din zona unde a dispărut avocata.  Un exemplu este Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” din Făget. „Nu am primit niciun fel de chestionar. Am auzit că în alte părţi au ajuns. La noi aici corespondenţa ajunge mai greu. Avem probleme şi cu lumina”, a spus pentru www.gandul.info Maica Stareţă a Mânăstirii, adăugând însă că Elodia nu se află acolo. Situaţia este similară şi la Schitul „Soborul Sfinţilor Apostoli” din comuna Bran, judeţul Braşov. “Nu ştim nimic. Aceasta este o poveste mai veche, cred că am auzit de ea acum mulţi ani. Dar de curând, nimic”, a declarat Maica Stareţă a Schitului.

Condiţiile de intrare în mânăstire

Condiţiile de intra în ritul monahal nu sunt însă chiar atât de ușoare. Cei care vor să intre în monahie fac o cerere, urmând ca biserica să analizează trecutul acelei persoane. Pentru dosarul  înaintat de persoana care vrea să se călugărească se cere: cazierul judiciar, diplomele de studii, dar și alte acte. Este o selecţie destul de riguroasă. „În mânăstiri nu vin persoane cu handicap, nu vin persoane retardate, nu vin puşcăriaşi, nu vin persoane care nu au unde să îşi găseacă un loc şi se refugieze aici. Mai mult decât atât, să îşi ascundă patimile şi netrebniciile pe care le-au făcut în lume”, a explicat pentru www.gandul.info stareţul unei mânăstiri de călugări din Prahova.

Probele care îl înfundă pe Cioacă

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007. Soţul său, poliţistul Cristian Cioacă, principalul suspect în cazul uciderii, a fost arestat în 5 decembrie 2012, de către Curtea de Apel Bucureşti. Probele criminaliştilor, prelevate chiar din locuinţa Elodiei şi a lui Cristian Cioacă, îl indică pe poliţist responsabil de uciderea avocatei şi tranşarea acesteia. Probe de sânge – identificate cu un aparat special, Crime Light – prelevate de sub zugrăveala apartamentului, au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparţine Elodiei. Între timp, printr-o hotărâre judecătorească, Elodia Ghinescu a fost declarată decedată

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.