Donțu susține introducerea votului prin corespondență pentru cei din diaspora

Mihai Donțu
Mihai Donțu

Parlamentarii ACL (PNL + PDL) doresc introducerea votului prin corespondență, pentru a sprijini românii din străinătate care dores să-și exprime opțiunea de vot.

„Împreună cu colegii mei din ACL, am depus proiectul de lege privind introducerea votului prin corespondenţă pentru românii din Diaspora, din acest motiv, doresc să fac un apel la toţi parlamentarii pentru respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor români, indiferent că traiesc în ţară sau în afara ei. Românii din Diaspora sunt cetăţeni a căror opinie este la fel de importantă ca şi a celor care trăiesc între graniţele ţării. Alianţa Creştin-Liberală consideră că asigurarea condiţiilor pentru ca toţi cetăţenii să îşi poată exprima liber votul, în condiţii decente, trebuie să fie o obligaţie pentru întreaga clasă politică. Respectarea drepturilor constituţionale, inclusiv cel de vot, pentru cei care muncesc şi trăiesc în străinătate reprezintă o responsabilitate pe care noi, reprezentanţii Alianţei Creştin Liberale, ne-o asumăm pe deplin. Votul prin corespondenţă este o soluţie a cărei eficienţă a fost validată prin practica curentă a Marii Britanii, Belgiei, Italiei, Germaniei sau Spaniei”, spune deputatul liberal Mihai Donțu.

El precizează că nu se dorește introducerea votului prin corespondenţă printr-o ordonanţă de urgenţă, ci dezbaterea şi aprobarea acestui proiect în Parlament, în timp util, astfel încât toţii alegătorii români din străinătate să-şi poată exercita votul la următoarele alegeri.

„Cetăţenii români din Diaspora sunt parte a naţiunii române şi au dreptul sa ia parte, prin votul lor, la alegerea celor ce vor hotarî destinul României. Distanţele mari între centrele de vot şi domiciliile cetăţenilor români din Diaspora sunt o piedică în calea exercitării acestui drept constituţional, iar politicienii care le refuză acest drept dau dovadă de laşitate, de frică faţă de puterea de decizie a celor peste 3 milioane de români din Diaspora. Vă reamintesc că, în ultimii ani, banii trimişi de Diaspora în România au ţinut în viaţă finanţele ţării. În fiecare an aproximativ 6 miliarde de euro ajung în ţară la familiile celor plecaţi, ceea ce reprezintă o contribuţie netă la economia României. Cetăţenii români, indiferent unde s-ar afla, au dreptul să-şi exprime votul, chiar dacă rezultatul votului din Diaspora convine unuia sau altuia dintre partidele româneşti”, se arată în declarația politică pe care Donțu a făcut-o în plenul Camerei Deputaților.

Proiectul susţinut de parlamentarii ACL are în prim plan Autoritatea Electorală Permanentă, instituţie independentă, aflată sub controlul Parlamentului: „Soluţia noastră legislativă propune un mecanism coerent de gestionare şi validare a voturilor exprimate prin corespondenţă, prin care AEP primeşte o cerere de la cetăţeanul român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pe care o validează pe baza datelor din Registrul Electoral. Ulterior, Autoritatea transmite buletinul de vot, însoţit de dovada pentru exercitarea votului prin corespondenţă, persoanei a cărei cerere a fost validată. Cetăţeanul transmite prin poştă atât votul său în plic sigilat, cât şi dovada, iar AEP trimite plicul Biroului Electoral Special, care se înfiinţează şi funcţionează similar Birourilor Electorale de Circumscripţie. Biroul Electoral Special pentru votul prin corespondenţă validează sau anulează votul, după verificarea existenţei sau inexistenţei dovezii privind exercitarea votului prin corespondenţă. Ulterior, după încheierea procesului de numărare a voturilor exprimate prin corespondenţă, Biroul Electoral Special întocmeşte un proces verbal pe care îl transmite Biroului Electoral Central. Propunem aşadar un mecanism clar, eficient şi transparent. Dacă acest sistem de vot îşi va dovedi utilitatea şi funcţionalitatea, el va putea fi extins şi pentru restul românilor, crescând astfel implicarea acestora în procesul electoral şi în luarea deciziilor de interes naţional”.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply