Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Viorel Hrebenciuc a demisionat din Parlament.

hrebenciu-adamDeputatul Viorel Hrebenciuc, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a demisionat din Parlament, motivând că „toată viața a fost un om foarte corect și tot ce a făcut în ultimii 20 de ani nu trebuie să fie o obstrucție pentru Justiție“, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

„Este o decizie unilaterală, îşi depune demisia din funcţiat de deputat.  Mi-a spus că se va pune la dispoziţia organelor judiciare, că are încredere în justiţia din România şi că vrea să meargă demn pe stradă, să se uite demn în ochii fiecărui cetăţean”, a declarat Valeriu Zgonea. „Domnia sa se considera nevinovat”, a adăugat președintele Camerei.

„Gestul domnului Hrebenciuc transmite că nu vrea să fie subiect de discuție pentru PSD, nu vrea să fie principalul subiect de discuție al acestei campanii”, a explicat Valeriu Zgonea.

În acest context, nu mai există opreliști pentru Justiție să îl judece pe deputatul social-democrat, implicat în scandalul retrocedărilor ilegale, alături de deputatul brașovean Ioan Adam, pentru care Parlamentul trebuie să se pronunțe dacă îi va ridica imunitatea.

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...