Rocadă în rândul consilierilor locali ai PDL de la Braşov. Mihai Costel a demisionat şi a intrat şeful tineretului din PDL

Octavian CiovicăDupă ce consilierul local PDL Mihai Costel şi-a dat demisia, în şedinţa de plen de ieri a Consiliului Local Braşov acesta a fost înlocuit cu un nou membru. Octavian Ciovică a fost propus pentru învestitură de pe poziţia 32 pe lista de supleanţi depusă de PDL la alegerile locale din 2012, după ce Mirela Vlad şi Daniela Felegean, aflate pe listă înaintea sa, şi-au pierdut calitatea de membre ale partidului.

Octavian Ciovică  are 30 de ani, urmează cursurile de Administraţie Publică la Facultatea Spiru Haret din Braşov şi este copreşedintele organizaţiei municipale de tineret din noul PNL, fiind totodată şi vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional de tineret.

În urma numirii lui Octavian Eugen Ciovică, s-a modificat şi componenţa comisiei de validare, precum şi a comisiilor 4 şi 5 ale Consiliului Local. Locul lui Mihai Costel în Comisia Juridică (Comisia nr. 5) a fost luat de consilierul local Adrian Oprică (PDL), iar în locul lui Oprică la Comisia de Cultură a fost numit Octavian Ciovică. Noul consilier l-a înlocuit pe colegul care a demisionat şi din consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply