Centrul pentru Combaterea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici

marius_opreaPreşedintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler pe preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, domnul Octav Bjoza, pe 22 decembrie, chiar la 25 de ani de la Revoluţie. Este un gest neaşteptat: primul om în stat alege ca prim gest al său, după învestire, să omagieze astfel nu doar un om, ci, prin el, pe toţi deţinuţii politici, atîţia cît mai supravieţuiesc într-o Românie în care doi din cinci români trăiesc în sărăcie sau mai au un pas pînă să ajungă acolo. În sărăcie trăiesc deja majoritatea foştilor deţinuţi politici, căci indemnizaţiile pe care le primesc de la Stat abia le mai ajung pentru medicamente. Măcar simbolic, în zi aniversară, au primit, prin preşedintele lor, această înaltă onoare, anume aceea de a le fi recunoscută şi omagiată suferinţa.

La două zile de la Crăciun, printr-un comunicat remis presei, Centrul pentru Com­baterea Antisemitismului (MCA România) protestează faţă de decorarea preşedintelui Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, domnul Octav Bjoza, afirmînd explicit că preşedintele Iohannis a semnat un dezamăgitor „act de populism“. Cuvinte grele. Au ele însă o motivaţie serioasă? Nici pe departe, chiar dacă ar fi vorba numai de persoana domnului Bjoza. Dar ceea ce nu s-a înţeles este că, prin el, distincţia le-a fost acordată foştilor deţinuţi politici.

MCA România susţine că, „în România postcomunistă, domnul Bjoza a ales să împărtăşească idealurile Mişcării Legionare, să omagieze ideile şi credinţele acestei mişcări politico-religioase criminale“. Mă întreb, nu putea să împărtăşească aceste idealuri de-a dreptul în celulă? De ce era să devină legionar taman după 1989?

Actualul preşedinte al AFDPR a recunoscut, în mai multe rînduri, ceea ce e, de multă vreme, un adevăr despre care se tace asurzitor, anume că legionarii – mereu în atenţia Securităţii, care făcea planuri detaliate privind numărul şi acţiunile lor, după 1947 – au predat lecţii de supravieţuire în închisoare, fără pierderea moralei şi a credinţei. Ce este condamnabil în asta, sau ce este condamnabil că, în calitatea sa, Octav Bjoza a fost delegat, în mai multe rînduri, de AFDPR la comemorări la care au fost evocaţi şi legionari morţi în închisori, alături de ţărănişti, liberali? Nu este mai de condamnat că „sistemul criminal comunist l-a aruncat în închisoare pe domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, i-a distrus viaţa, i-a persecutat familia şi i-a refuzat drepturile universale ale oricărei fiinţe umane“, cum afirmă tocmai Centrul pentru Combaterea Antisemitismului?

Viaţa mi-a dat şi mie şansa să îmi desăvîrşesc educaţia alături de foşti deţinuţi politici, aşa cum domnul Bjoza a făcut-o în închisoare, alături şi de legionari, fără ca el să adere, atunci sau acum, la mişcarea legionară, fiind împotriva oricărui extremism. Este judecata, opţiunea bazată pe discernămîntul său – ceea ce e departe de o atitudine extremistă.

Am fost consilier al lui Constantin Ticu Dumitrescu şi mă simt onorat să fiu în continuare alături de domnul Bjoza, pe care îl cunosc de peste două decenii. Sîntem amîndoi braşoveni. Nu pot număra orele petrecute cu dînsul, în momente uneori tragice, cum au fost cele ale vegherii la catafalcul lui Ticu Dumitrescu sau la patul de suferinţă al unor deţinuţi politici, care şi-au mîncat tinereţea odată cu arpacaşul închisorii (mă gîndesc, domnule Bjoza, la mentorii noştri, domnii Alexandru Salcă şi Remus Cocoş). Purtăm cel puţin săptămînal discuţii lungi, prin telefon sau direct, încercînd să facem o zi de mîine mai bună pentru supravieţuitorii închisorilor, indiferent de trecuta lor apartenenţă politică.

Nu sînt fapte de natură să mă incrimineze şi pe mine, după o logică strîmbă şi pe care o credeam apusă? Logica MCA România îmi aduce aminte de una dintre anchetele Securităţii, petrecută cîndva, prin vara anului 1988, cînd am fost acuzat că aş fi legionar – prezentasem la un seminar al Facultăţii de Istorie un referat privind poziţia Gărzii de Fier faţă de Dictatul de la Viena, aducînd în premieră un material de primă mînă: publicaţii legionare ale vremii. Am replicat că m-am născut în 1964; aşa cum, în vremea de apogeu a Mişcării Legionare, Octav Bjoza abia vedea lumina zilei; este născut în 1938, deci n-avea cum să susţină acţiunile Mişcării Legionare.

Invocîndu-se provocările antisemite, se produc fapte greu de înţeles. În 10 februarie 2009, Primăria Tîrgu Ocna i-a acordat, post mortem, titlul de cetăţean de onoare al oraşului lui Valeriu Gafencu, cel care prin faptele sale din temniţă a fost socotit de Nicolae Steinhardt drept „Sfîntul închisorilor“. În 8 noiembrie 2011, Institutul pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel“ i-a solicitat primăriei retragerea acestui titlu, motivîndu-se apartenenţa sa la Mişcarea Legionară, dar la începutul lunii iunie a anului 2013, Consiliul Local nu a întrunit majoritatea necesară pentru a lua o asemenea decizie. Totuşi, peste trei săptămîni, pe 21 iunie 2013, în urma unor presiuni de la nivel guvernamental, cum au acuzat ulterior unii consilieri, decizia retragerii titlului a fost luată în unanimitate. În paralele depărtate de politică, în 2011 şi 2013, am coordonat la Tîrgu Ocna, alături de colegii Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza investigaţii arheologice sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, condus atunci de Andrei Muraru, care au dus la delimitarea cimitirului fostului penitenciar-spital Tîrgu Ocna şi la identificarea osemintelor mai multor deţinuţi care au sfîrşit aici. Eu nu cred în coincidenţe.

Iar şirul acestor coincidenţe nu se sfîrşeşte aici. În urmă cu trei luni, Octav Bjoza a fost numit de Victor Ponta secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist. În 10 septembrie 2013, Principesa Margareta i-a înmînat lui Octav Bjoza Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo“, conferită de Regele Mihai I Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, drept recunoaştere a luptei pentru „aflarea adevărului şi înfăptuirii dreptăţii pentru cei persecutaţi de regimul dictatorial comunist“. După acordarea Decoraţiei Regale, nu a protestat nici Institutul pentru Studierea Holocaustului şi nici Centrul pentru Combaterea Antisemitismului. Acum este, evident, o poziţionare politică anti-Iohannis. Sau, dacă nu, e o meschină răbufnire de orgoliu – faţă de ascensiunea lui Andrei Muraru în funcţia de consilier prezidenţial – a predecesorului său de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Căci, nu cred că trebuie să ne îndoim, lui Andrei Muraru, fostul preşedinte al IICCMER, trebuie să îi atribuim inspirata decizie de decorare cu „Steaua României“ a foştilor deţinuţi politici, prin persoana lui Octav Bjoza, aşa cum s-a petrecut probabil cu decorarea sa şi de către Casa Regală.

Drept concluzie, trebuie să spun că, indiferent de motivaţii, judecarea pe categorii, fără discernămînt şi individualizare a vinovăţiei, este, credeam, apanajul extremismului nazist şi al totalitarismului comunist, regimuri care au practicat, pe această bază, represiunea în masă şi au produs crima împotriva umanităţii, o monedă cu două feţe: Holocaustul şi crimele comunismului. Ambele incomparabile şi de neiertat.

Domnul Bjoza îşi aduce aminte – că împreună i-am fost apropiaţi lui Constantin Ticu Dumitrescu, care, nici el, nu a scăpat de acuzaţiile de extremism şi antisemitism. Deja legendarul întemeietor al AFDPR şi al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, unde, deopotrivă, români, evrei, maghiari, saşi găsesc ceea ce i-a unit, represiunea comunistă, era departe de aşa ceva. Practic, prin comunicatul şi solicitarea sa, Centrul pentru Combaterea Antisemitismului omite un fapt. În timpul regimului comunist, deopotrivă, indiferent de naţionalitate sau apartenenţă politică, orice gest anticomunist aducea după sine represalii; şi nu puţini evrei au fost cei care au intrat sub furcile caudine ale Securităţii. Centrul pentru Combaterea Antisemitismului ar trebui să înţeleagă faptul că o bucăţică din „Steaua României“ este şi pentru suferinţa lor în timpul comunismului.

Marius OPREA

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply