Exclusiv: Cazul Videanu – subminarea economiei naţionale: etapa Braşov

Premium-aerotec-RomaniaAjuns în arestul Poliţiei pentru un alt dosar, Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, ar trebui să nu se mai întrebe cum a ajuns acolo. Dosarul „subminarea economiei naţionale” va începe să îi adauge şi el ceva acuzaţii. Probabil că la cazul pe care vi-l voi relata nu s-a ajuns încă, dar dacă oamenii de la DNA vor ajunge să citească aceste rânduri poate vor începe să cerceteze.

În perioada în care Videanu era ministru al Economiei, în urma unui lobby intens făcut de anumite persoane cu influenţă, s-a trezit pe masă cu propunerea amplasării la Braşov a unei făbricuţe care să producă şi să asambleze componente metalice pentru industria aeronautică. Numele investitorilor este Premium Aerotec. Având o relaţie cel puţin ciudată cu un om de afaceri care s-a autocalificat ca fiind copilul de casă al PDSR (actualmente PSD) – Ovidiu Tender, Videanu le-a făcut nemţilor propunerea ca această fabrică să se construiască acolo unde vor ei, la Ghimbav, dar firma care va administra şi dezvolta halele de producţie ale companiei germane să fie a lui Tender. Aşa a luat fiinţă Aerospace Technology Park, firmă care figurează pe contractul de superficie încheiat de IAR Ghimbav (firmă de stat, controlată de Ministerul Economiei, unde „tătuc” era Videanu) în vederea realizării investiţiei Premium Aerotec la Braşov.

Inaugurarea era stabilită undeva prin septembrie – octombrie 2010, fiind anunţată chiar venirea premierului Germaniei, Angela Merkel. Numai că băieţii lui Tender au tot întârziat construcţi halei, după care s-a solicitat şi o chirie ceva mai mare decât se stabilise iniţial, iar spre sfârşitul verii lui 2010 germanii ajunseseră deja să se întrebe ce naiba caută în România, când în Bulgaria era ceva mai ieftin. Cazul a figurat într-un dosar SRI, iar din informaţiile noastre a fost nevoie de intervenţia lui Băsescu, la solicitările repetate ale Angelei Merkel, pentru a reglementa puţin lucrurile. În sensul că Tender şi Videanu au lăsat-o puţin mai moale cu solicitările adresate nemţilor. Angela Merkel nu a mai venit să inaugureze nimic, iar fabrica a început să producă abia în 2011.

Pentru a se vedea totuşi că banii nu au culoare politică, în momentul în care cei de la Premium Aerotec au anunţat că ar fi interesaţi să se dezvolte la Ghimbav, aceeaşi firmă – Aerospace Technology Park, controlată de acelaşi Tender – a reuşit să obţină un contract de superficie.

Nemţii au creat peste 700 de locuri de muncă la Braşov şi intenţionează să mai creeze  odată cu dezvoltarea fabricii. Numai că datorită mecanismelor politice de tip mafiot gen Videanu – Tender o investiţie de 40 de milioane de euro ar fi putut fi istorie de dineainte de a se întâmpla, iar imaginea României, care stătea într-o frunză de brusture, putea ajunge să fie obiect de şters la fund pentru investitorii străini.

Ovidiu Vrânceanu-BizBrașov

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply