Master Planul care pune cruce aeroportului de la Ghimbav și multimodalului de la Feldioara

Master Planul General de Transport al României pentru perioada 2014-2020 dovedește intenția autorităților guvernamentale de a izola Brașovul. În forma finală a documentului, Brașovul nu figurează nici cu aeroport, nici cu terminal intermodal, acestea nefiind considerate priorități. Avem, ce-i drept, trei autostrăzi (printre care una care se face de ani de zile pe hârtie – Brașov – Comarnic), un drum expres și un drum Trans Regio, cam puțin pentru un județ care a avut și ceva miniștri care s-au lăudat că fac lobby să aterizeze măcar niște avioane tip dronă la Ghimbav. Sau ceva păsărele.

Aeroportul, de la 237.500 de călători la zero

În forma finală a masterplanului care trebuie să stea la baza dezvoltării transporturilor românești până în anul 2020, Aeroportul Brașov nu figurează, cum era de așteptat, pe lista obiectivelor fantomă. Adică le vezi că sunt, măcar parțial (cum e pista), dar ele de fapt nu există. În forma inițială, aeroportul care sta să se construiască la Brașov era oarecum prioritar, având prevăzut un număr de 237.500 de călători în 2020.
Gradul cel mai mare de prioritate îl are însă Aeroportul Tulcea, care în forma inițială avea un număr de călători prevăzuți pentru 2012 de zero, dar în forma finală, s-au găsit totuși 1.221 de oameni care s-au plimbat în 2014 cu avionul până la Tulcea. Probabil toți cei care au realizat masterplanul, cu neveste, amante și cele necesare pe lângă casă. Pentru acest obiectiv sunt pregătite 6,1 milioane de euro.
Al doilea aeroport ca importanță pentru Guvern este cel din Craiova, capitala Olteniei, patria premierului Victor Ponta. În 2012, acest aeroport avea 31.000 de călători, iar în 2014 numărul acestora a urcat la 139.000. Suma necesară modernizării – 69,650 milioane de euro. Și Aeroportul Baia Mare este în topul priorităților, după ce anul trecut a avut 21.000 de călători, considerându-se că ar mai fi nevoie de vreo 6,7 milioane de euro pentru modernizarea lui.
Aleșii Brașovului, deputați, foști ministri, s-au lăudat că vor face lobby pentru prinderea aeroportului brașovean pe lista de priorotăți. Documentul arată rezultatul lobby-ului.

Terminal multimodal? Poate după 2020

Știați că la Brașov există un terminal multimodal? Există și este în cartierul Triaj, iar dacă există nu mai e necesar să se construiască unul nou din banii alocați acestui masterplan. Așa că locațiile prioritare pentru amplasarea unui terminal multimodal sunt București, Bacău, Suceava, Timișoara, Craiova, Cluj-Napoca, Turda etc. La Bacău, Suceava, Turda există deja multimodale, dar aceste orașe sunt mai pe placul Guvernului, așa că primesc bani pentru modernizare.
Brașovul voia să construiască un intermodal la Feldioara cu 20 de milioane de euro, din fonduri europene.

… dar avem trei autostrăzi…

În forma finală a masterplanului Brașovul are prevăzute trei autostrăzi care să îl lege de Comarnic, Bacău și Sibiu. Dar oricum acestea sunt de o importanță mai redusă decât autostrada Bacău – Pașcani, prima în ordinea priorităților. Aceasta ar urma să aibă 81 de kilometri și să coste 485 de milioane de euro. Pe locul doi în ordinea importanței se situează autostrada Pitești – Sibiu, care se va întinde pe 116 kilometri și va costa 1,673 miliarde de euro. Comarnic – Brașov este abia pe locul trei în viziunea realizatorilor masterplanului, cu 58 de kilometri și o valoare estimată de 997,5 milioane de euro, aici fiind incluse și variantele de ocolire pentru Comarnic, Sinaia, Bușteni, Azuga și Râșnov).
Vești bune și pentru brașovenii care au neamuri în Moldova, adică aproximativ 75%. Prioritară pe poziția a cincea este autostrada Brașov – Bacău, care se va întinde pe 160 de kilometri, cu o valoare estimată de 1,845 miliarde de euro. Practic, în puțin peste o oră ești la Bacău, după care îți poți continua drumul la Pașcani, pentru că legătura dintre Bacău și Pașcani este de o importanță epocală și ar trebui să existe deja în momentul în care migrați spre Moldova spre autostradă.
Pentru că sunt mai puțini brașoveni care să prefere să plece spre Sibiu (sau invers), autostrada Brașov – Sibiu, cu o lungime de 120 de kilometri, este a șasea pe lista priorităților guvernamentale. Va include și variantele ocolitoare Brașov, Făgăraș și Sibiu și va costa 816,4 milioane de euro.

… și un drum expres

Guvernul vrea să construiască 18 drumuri expres până în 2020. Cel mai puțin prioritar dintre acestea este Pitești – Brașov (cu variante oclitoare pentru Mioveni, Câmpulung, Rucăr și Bran). Distanța este de 124 de kilometri, iar costurile se ridică la 1,224 miliarde de euro, adică aproape 100 de milioane de euro pe kilometru. În viziunea guvernanților, mai important este un drum Pașcani – Suceava. Nu de alta, dar să nu se plictisească băcăuanul care se duce în Pașcani pe cea mai importantă autostradă din România și să plece spre Suceava pe drumul expres.

Drum Trans Regio până la Târgu Mureș

Cei 161 de kilometri dintre Brașov și Târgu Mureș, via Sighișoara, vor putea fi parcurși pe un drum Trans Regio, cu două benzi pe sens și cu o bandă de urgență opțională. Investiția se va ridica la 102 milioane de euro. Ce e important este că acest drum are gradul cel mai mare de importanță din rândul șoselelor Trans Regio, adică ar trebui să fie realizat imediat ce se aprobă banii.

Tren rapid de la Brașov la București

Brașovenii care vor să meargă la București vor putea ajunge, în 2020, în mai puțin de o oră și jumătate, deoarece în master planul MT această bucată de cale ferată este a cincea prioritate. Este absolut normal ca prima prioritate să fie București – Giurgiu, urmată de București – Constanța și de Timișoara – Arad.
Ca și prioritate la reabilitare, sectoarele de cale ferată Brașov – Predeal și Brașov – Sighișoara sunt pe locurile 3 și, respectiv, 4. Pentru aceste două sectoare ar trebui să se investească 418 milioane de euro și, respectiv, 716 milioane de euro.

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.