Brașovenii de la Visual Fan vor să vândă 1,5 milioane de telefoane în 2015

Allview-X2-Soul-PROCompania braşoveană Visual Fan, care comercializează sub bran­dul propriu Allview tele­foane, tablete şi alte gadgeturi, estimează pentru acest an o creştere cu 50% a numărului de echipa­men­te vândute, la 1,5 milioane de unităţi, evolu­ţie care va fi generată şi de o dublare a pon­derii în business a afacerilor internaţionale.

”Vânzările internaţionale reprezintă acum aproximativ 10% din businessul Allview. Ponderea internaţionalului va creş­te în acest an, sperăm să se dubleze datorită fap­tului că am deschis Allview Electronics Po­lo­nia”, a declarat Lucian Peticilă, director general şi acţionar majoritar al Visual Fan.

Firma braşoveană a deschis în luna septembrie a anului trecut o companie în Polonia, Allview Electronics, pentru care în prezent lucrează zece persoane. „Am ales Polonia pentru că este un alt hub al Europei de Est. În Europa de Est sunt două huburi – este România cu ţările de jos şi este Polonia cu ţările de sus. Sunt două huburi care se completează în conformitate cu planul nostru de a acoperi întreaga Europă Centrală şi de Est”. Biroul din Polonia gestionează mai multe activităţi, inclusiv certificarea produselor Allview pentru vânzarea în ţările din regiune, a explicat şeful companiei.

”În primul rând din Polonia lucrăm pe partea de dezvoltare de produse pentru ţările din regiunea respectivă, din Europa Centrală şi de Est, avem acolo oameni tehnici, oameni de vânzări, de marketing, de back office, din zona administrativă (…) sistemele sunt integrate, implementate, este ca la noi acasă. La trei luni după deschidere produsele noastre au fost listate în toate magazinele online din Polonia, suntem în negocieri acum şi cu operatorii de telefonie mobilă de acolo. Am pornit puternic şi partea de marketing. Vânzările sunt în creştere, dar pornim de la zero practic“.

Expansiunea internaţională a Allview, companie care în câţiva ani de creştere ex­plo­­zivă a ajuns numărul doi pe piaţa de smart­phone-uri din România, după gigantul Samsung, va ajuta firma să atingă în acest an o cifră record de echipamente vândute: 1,5 mil., o creştere de 50% faţă de anul pre­ce­dent, a declarat Lucian Peticilă. În 2013 com­pania din Braşov vânduse doar un sfert de milion de echipamente.

Compania a participat săptămâna trecută la Mobile World Congress din Bar­celona – cel mai mare târg din lume de­dicat comunicaţiilor mobile şi-a extins cu acest prilej parteneriatele pentru a-şi întări pre­zenţa pe celelalte pieţe. ”Am reuşit să sem­năm contracte cu companii cu care aveam până acum doar contacte de prin­cipiu. Am discutat de dezvoltarea unor pieţe noi faţă de anii anteriori“, a declarat Peticilă fără a oferi însă detalii. Visual Fan, o companie care în 2011 avea afaceri de doar 2,1 milioane de euro, a înregistrat în 2013 venituri de 29 milioane de euro. Peticilă nu a precizat la cât au ajuns afacerile în 2014, însă este posibil ca acestea să fi depăşit 60 milioane de euro.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply