Curtea de Conturi a descoperit o pagubă de aproape 100 de milioane de lei, la instituțiile publice controlate în județ

Curtea de Conturi a derulat, anul trecut, un amplu control la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi operatorilor economici în subordinea acestora din județul Brașov. În urma controalelor au fost constatate abateri de la reglementările legale care au avut ca efect producerea de prejudicii în gestionarea resurselor publice, nestabilirea şi nevirarea la bugetul de stat şi bugetele locale, în totalitate şi la termenele legale, a impozitelor şi taxelor, precum şi reflectarea nereală a patrimoniului public în situaţiile financiare anuale verificate. Astfel, în conformitate cu raportul Curții de Conturi, la nivelul județului au fost constatate  abateri de aproape 100 de milioane de lei, respectiv abateri financiar-contabile de 69,14 milioane de lei,  prejudicii de 23,19 milioane de lei, cu tot cu accesorii și venituri suplimentare de peste 6 milioane de lei.

CJ Brașov, cel mai mare prejudiciu

Cel mai mare prejudiciu constatat la nivelul județului a fost la Consiliul Județean Brașov, 3,49 milioane de lei, la care se adaugă abateri financiar-contabile de 729.000 de lei. Prejudicii mai mari o fost constatate și la Primăria Făgăraș, 6,74 milioane de lei, dar și la Săcele 3,55 milioane de lei. La nivelul celor 48 de comune din județ, cel mai mare prejudiciu stabilit de Curtea de Conturi a fost la Sâmbăta de Sus, 809.000 de lei, iar prejudicii mai mari au fost și la Șinca Nouă, 782.000 de lei, Recea, 655.000 de lei, sau Budila, 609.000 de lei.

Abateri de peste 18 milioane de lei, la Tetkron

Abateri financiar-contabile mai „consistente” au fost depistate la furnizorul de energie termică Tetkron, 18,31 milioane de lei, la Primăria Brașov, aproape 17 milioane de lei, dar și la Primăria Șinca Nouă, 5,97 milioane de lei. „Abaterile constatate au fost generate de necunoașterea sau neaplicarea reglementărilor legale, lipsa de colaborare între compartimentele implicate în desfășurarea activităților entității, slaba pregătire profesională a personalului din compartimentul financiar contabil sau neresponsabilizarea acestora prin fișele postului, neîntocmire de proceduri operaționale pentru activitățile desfășurate de entitate” , se precizează în raportul Curții de Conturi.

Pentru toate abaterile constatate, Curtea de Conturi a dispus măsuri, inclusiv pentru recuperarea prejudiciilor, în unele cazuri fiind procese pe rol, după ce reprezentanții administrațiilor locale au contestat raportul întocmit în urma controlului.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply