Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Popa Soare

Popa SoareDupă multă vreme mi s-a întâmplat să simt ceea ce, în general, actorii numesc “trac”. Este acea emoţie care porneşte dinăutru şi pare să roadă ca un şoricel o bucată de caşcaval. Dar aici, emoţia a fost de altă natură. Anume aceea de a sta alături de preot în faţa altarului şi de a vorbi, fără să fiu învestit, asemenea lui, cu har şi încercând să nu fiu îmbiat de păcatul trufiei ori al slavei deşarte. Le-am vorbit prietenilor mei, din parohia Popa Soare, despre puterea dată de credinţă, aceea care a născut martiri: mă refer la toţi cei care au sfârşit fie în închisorile comuniste, fie executaţi sumar şi fără de judecată de către Securitate. S-au auzit astăzi, ca la un pomelnic, numele lui Daniil Sandu Tudor, al Părintelui stareţ Gherasim Iscu, al Părintelui Arsenie Boca. Nu s-au auzit cele ale celor 10 000 de oameni ucişi fără judecată şi fără de lege de către Securitate şi nu s-au auzit cele ale celor 617 876 de oameni închişi în închisori, lagăre ori s-au aflat în deportare. Dar gândul nostru s-a îndreptat şi spre ei. S-a întâmplat şi aşa mi-a fost hărăzit, să îi găsesc pe unii dintre ei în locurile în care au fost îngropaţi. Am arătat astăzi chipul morţii – acea moarte crudă peste care s-a aşternut iarba şi aşteptarea unei cruci. Am povestit despre încercarea de a pune cruce peste mormintele lor, ale acestor eroi care sunt, în opinia mea, coloana vertebrală a poporului român. Îi mulţumesc Părintelui Nicolae Vladu pentru că mi-a oferit prilejul de a vorbi în Sfânta Biserică, nu doar sub taina spovedaniei. Îi mulţumesc bunului meu prieten, regizorul Nicolae Mărgineanu, pentru că mi-a fost alături. Mulţumesc Patriarhiei române pentru că şi-a dat acordul ca această conferinţă despre cei goi şi cei morţi, îngropaţi fără de cruce, să aibă loc tocmai în această Duminică a Sfintei Cruci, în faţa unui Sfânt altar.

Cu smerenie şi recunoştinţă, Marius Oprea

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...