Horia Georgescu, arestat pentru 30 de zile

Horia GeorgescuMagistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis cererea DNA de arestare preventivă a șefului Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, acuzat de DNA de abuz în serviciu.

La expirarea mandatului de reținere, acesta declara că și-a construit apărarea împreună cu avocații lui și așteaptă decizia judecătorului, pe care o va accepta, indiferent care va fi aceasta.

Fostul şef al Agenției de Integritate este acuzat de trei infracțiuni de abuz în serviciu, „cu consecințe deosebit de grave”, săvârşite în perioada în care făcea parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Prejudiciul în acest dosar se ridică la 75 de milioane de euro.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

One thought on “Horia Georgescu, arestat pentru 30 de zile

  • Mar 18, 2015 at 4:25 pm
    Permalink

    Despre siguranţa naţională!…Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a fost reţinut, luni, de DNA pentru 24 de ore, în urma unor audieri care au durat aproape şase ore. Potrivit unui comunicat al DNA, şeful ANI este acuzat de trei infracțiuni de abuz în serviciu, „cu consecințe deosebit de grave”, săvârşite în perioada în care făcea parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

    Potrivit comunicatului DNA, prejudiciul în acest dosar se ridică la 75 de milioane de euro.

    „Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate. Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ). Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnați nu au purtat o corespondență cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agențiile imobiliare etc. privind tranzacțiile deja efectuate/certe cu proprietăți imobiliare similare”, se arată în comunicatul DNA.

    “Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane”, se mai arată în comunicatul DNA.

    După aproape șase ore de audieri, șeful Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a fost reținut. Acesta a fost dus în arestul Poliției Capitalei, părăsind sediul DNA într-o mașină a poliției. La ieșirea din sediul DNA, Georgescu a spus că nu a luat niciodată bani și că a fost reținut doar pentru că „a fost membru în Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor” din cadrul Agenției Națională pentru Restituirea Proprietăților.

    Reply

Leave a Reply