Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Antrenorul FC Brașov și-a dat demisia după înfrângerea cu Botoșaniul

Vjekoslav Lokica a demisionat de la FC Brașov la doar patru luni de la numirea sa în funcția de antrenor, croatul luând această decizia după eșecul suferit pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 0-1.

“L-am rugat pe dl. Niculae să reziliem contractul de comun acord. N-am apucat să vorbesc cu jucătorii, dar nu-mi voi schimba decizia” – a declarat Vjekoslav Lokica, la Look tv.

Croatul semnase un contract pe doi ani şi jumătate cu echipa de la poalele Tâmpei.

“Este un proiect pe termen lung la finalul căruia dorim ca FC Braşov să fie una dintre echipele care va lupta pentru calificarea în cupele europene”, a declarat Constantin Zotta, preşedintele braşovenilor, în ianuarie, la numirea lui Lokica ca antrenor…

FC Botoșani s-a impus cu 1-0 pe terenul lui FC Brașov, grație golului marcat de Hadnagy în minutul 81. Dacă moldovenii nu mai au emoţii cu retrogradarea, ba chiar pot visa la o participare istorică în cupele europene, FC Braşov s-a afundat şi mai mult în subsolul clasamentului.

Meciul a fost arbitrat de Radu Petrescu, ajutat de asistenţii Vladimir Urzică şi Bogdan Velicu, în timp ce Flavius Roşu a fost rezervă.

În urma acestui rezultat, FC Brașov ocupă locul 12, cu 28 de puncte strânse în 26 de etape. Doar două puncte îi mai separă pe brașoveni de primul loc retrogradabil, ocupat în acest moment de U Cluj.

Cu Lokica pe banca tehnică, Brașov a obținut două victorii, trei remize și patru înfrângeri în campionat.

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...